Cu o aromă inconfundabilă, această plantă condimentară – fructul unei orhidee tropicale – are nenumărate proprietăţi terapeutice!

900 0

Vanilia (Vanilla Planifolia) este originară din pădurile tropicale umede ale Americii Centrale, în special din Mexic. Este al doilea cel mai scump condiment din lume, după şofran…

Păstaia de Vanilie, de culoare maro închis, are, de obicei, 7-9 centimetri lungime, cântăreşte aproximativ cinci grame şi produce cam o jumătate linguriţă de seminţe.

Boabele de Vanilie conţin peste 150 de compuşi, cu concentraţii variabile, în funcţie de regiunea unde se cultivă, dar componenta principală  este vanilina.

Calitatea şi aroma Vaniliei diferă,  în funcţie de locul unde a fost cultivată (anumite zone produc boabe cu un conţinut mai mare de vanilină).

Există trei tipuri de Vanilie: Bourbon – Madagascar (primul producător mondial), Mexicană (“leagănul” Vaniliei)  şi Tahitiană.

Vanilia de Bourbon-Madagascar este o păstaie subţire, cu aromă bogată şi dulce, cea mai dulce dintre toate.

Dacă în trecut, aztecii foloseau Vanilia ca stimulent şi afrodiziac, astăzi s-a dovedit că are efecte calmante şi este eficientă în afecţiuni ale sistemului nervos, precum depresia, angoasa sau isteria.

Efectul benefic al Vaniliei asupra sistemului nervos  este legat de capacitatea sa de a stimula sinteza serotoninei, hormon şi neuromediator, ce joacă  un rol important în schimbările de stare emoţională, reglarea durerii şi a apetitului, ciclul veghe-somn.

Inhalarea pe cale naturală a Vaniliei de către copiii prematuri permite ameliorarea funcţiei respiratorii, reducând apneea şi mişcările membrelor. Vanilia ar putea, astfel, să contribuie la prevenirea morţii subite a sugarului – problemă ce este corelată, în unul din două cazuri, de un dezechilibru al serotoninei. Aromele de Vanilie sunt transmise în laptele matern şi îi conferă acestuia un efect calmant.

Vanilia poate reduce stările de vomă şi favorizează luarea în greutate a celor care fac chimioterapie, dar ar putea fi folosită şi sub formă de plasturi cutanaţi, pentru a stimula saţietatea şi pentru a reduce pofta de zahăr.

Vanilina are capacitatea de a calma anumite dureri neuropatice (dureri puternice fără cauze traumatice).

Extractul de Vanilie este antioxidant, iar vanilina este antiseptică şi antibacteriană. De asemenea, Vanilia are proprietăţi digestive şi liniştitoare asupra căilor respiratorii, mai ales în bronşite.

Păstaia de Vanilie este, în primul rând, cunoscută pentru utilizarea ei în domeniul culinar, mai ales atunci când vine vorba de deserturi sau băuturi aromatizante.

O păstaie bună de Vanilie are o culoare frumoasă, brună, omogenă, este suplă şi grasă la atingere, dar nu elimină nici un suc când este apăsată.

În alimentaţie se folosesc în special seminţele, dar pentru aromă se foloseşte şi păstaia (fără a se consuma).

Însă  Vanilia este folosită şi în cosmetică sau aromaterapie. Oleorezina de vanile (obţinută prin macerarea păstăilor de Vanilie într-o soluţie alcoolică), impropriu numită ulei esenţial, se vinde sub formă de flacoane.

Atenţie!

Extractul de Vanilie este un produs foarte scump, ce nu este la îndemâna oricui, din punct de vedere financiar, de aceea vanilina produsă în laborator, la un preţ accesibil, este uneori etichetată de producătorii  lipsiţi de etică drept extract de Vanilie pură.

Efecte secundare:

În contact cu pielea Vanilia poate provoca uneori iritaţii sau inflamaţii.

În cazuri rare, utilizarea extractului de Vanilie poate provoca dureri de cap sau insomnie.

Acţiunea sa asupra sistemului nervos provoacă, în doze mari, o stare denumită vanilism, similară unei toxicomanii, de care suferă mai ales cei care muncesc pe plantaţiile de Vanilie.

Sursa: Carole Minker – “200 de plante care ne vor binele”.

Mihaela Iliescu

Iată cum se prepară cea mai populară băutură terapeutică din Rusia şi ce efecte benefice are pentru sănătatea noastră!

 

Articole asemănătoare

Nu votez, n-am cu cine!

Postat de - 9 septembrie, 2020 0
FacebookTwitterPerformanţa oamenilor politici și a celor care adminstrează comunități este dată de contribuţia lor la binele general şi are la…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *