„Opreşte-te, clipă!”
ar fi trebuit să strig,
poate-aş fi reuşit,
poate soarele ar fi zâmbit,
poate râurile ar fi amuţit
poate dealuri şi munţi ar fi lăcrimat,
poate de atât e nevoie uneori-
de un strigăt
care să cuprindă
bucuria şi disperarea
ce zguduie lumea
de veacuri. „(M.R.).
Versuri semnate chiar de el. Mihai Rogojinaru, prietenul tuturor, tânărul acela drăguț, bun, inimos, săritor, harnic, curajos, plin de finețe și respectuos, nu mai este…
Probabil, este cel mai dureros eveniment al Vâlcii, de anul acesta. Nenumărații săi prieteni și o întreagă comunitate, îl plâng. Mesajele pe wall-ul său nu mai contenesc. Trebuie să ai suflet de piatră să reziști la așa ceva. Este inimaginabil.
S-a prabușit miercuri noaptea, în Făgăraș, într-o zonă abruptă și periculoasă, în timp ce, cu disperare, fiind noapte, frig și umiditate, căuta o cale de salvare pentru el și companionul său. Adora oamenii, animalele și natura, venera muntele. Muntele, care l-a răpus mult prea devreme, mult prea dureros.
Tragedia în care acesta a murit, a fost povestită de unul din salvamontiștii prezenți la fața locului. Salvatorii montani au reușit să recupereze un turist și să scoată corpul lui Mihai dintr-o zonă greu accesibilă
Intervenția salvamontiștilor sibieni și argeșeni, pentru salvarea celuilalt băiat a durat 19 ore, aceștia au plecat miercuri noaptea. Cel rămas în viață rămăsese suspendat pe un perete, în zona lacului Călţun. Cei doi vâlceni au urcat pe un perete dificil şi au sunat pentru ajutor abia după ce s-a întâmplat tragedia.
„Speram ca cel rămas în perete să reziste până vom ajunge la el”
Cornel Zărescu, unul dintre salvatorii care au urcat noaptea pe peretele abrupt pentru a-l recupera pe turistul care a rămas blocat acolo, după ce şi-a văzut prietenul căzând în gol şi rămânând inert, a povestit pe Facebook cum a decurs toată intervenția.
„Pentru că ca fiecare persoană vede lucrurile din propriul punct de vedere, o să scriu câteva cuvinte despre acțiunea de azi-noapte.
E miercuri seara, trecut de ora 23.30, oscilez între a mai urmări un timp Perseidele sau a mă băga la somn. Mara primeste un apel de la colegii de la Sibiu, în care i se comunică despre un accident la lacul Călțun, cu două persoane ce se cățărau în peretele Călțunului: una a căzut, cealaltă e blocată în perete. Pare o glumă la prima vedere: cine se cațără noaptea (sunt peste 2 ore de când e întuneric) un perete ce e ocolit vara din cauză că e friabil și se escaladează exclusiv iarna?
Sunăm la dispecerat, ni se spune aceeași poveste pe care o auzisem de la sibieni, cerem numărul persoanei care a apelat și… ne convingem că povestea este cât se poate de reală.
Apelantul stă langa o dâră lungă de sânge, la capătul căreia se află un corp neînsuflețit. Ne relatează cum era la cort și cum a văzut lanternele in perete, apoi a auzit un strigăt și una dintre lumini a căzut în abis.
E clar, nu e timp de pierdut, speram că cel rămas în perete să reziste până vom ajunge la el. Fac repede un calcul referitor la ce materiale vor fi necesare: asigurări mobile pentru acces, pitoane și ciocan pentru coborârea din perete, corzi, o pufoaică pt a petrece noaptea mai ușor. Iau ceva apă, uit mâncarea.
Reapelăm Sibiul pentru a vedea ce materiale au luat și ei și aflăm că echipa lor a pornit deja, au cam 10 minute avans față de noi. Pornim, fiecare cu gândurile lui, iar adrenalina ne mână pe toți cu toată viteza spre Călțun. Fugărim lanternele colegilor de la Sibiu, dar distanța se păstrează constantă.
Dintr-un punct din care se vede panorama spre zona vizatp observăm lanternele celor ce ne așteaptă. Dau semnale disperate, ne lămurim din nou că nu este o glumă, in schimb, distanța pe verticală dintre cel de jos, ce păzește trupul decedatului și cel din perete ne cam dă fiori.
În fine, ajungem cam în două ore de la plecare in zonă, situația este tragică, cel care ne-a apelat a acționat ca la carte, dar nu putea face nimic in plus. Îi mulțumesc și pe această cale că a rezistat acolo până am venit noi, fiind un reper esențial în întuneric, fapt ce ne-a scutit de multe căutari.
De jos de la baza peretelui, abia distingem lanterna celui blocat pe o brână. Căutam o varianta de acces, dar nu e nimic evident la lumina lanternelor. Ne tot întrebam cum a reușit să ajungă acolo, ca să urmăm și noi același drum.
Mai târziu am aflat că, de fapt, ei au venit de sus, de pe Vf. Lespezi, prin Hornul Călțunului și, fiind intuneric, au crezut că au ajuns la baza lui, când de fapt au prins o brână ce i-a condus in plin perete. Cel mai ambițios dintre ei a incercat să găsească o variantă de coborâre și a căzut.
Ne decidem să incercăm un acces pe un horn din apropiere care de jos pare ud și alunecos, dar e tot ce avem. Mă leg in coardă cu colegul Rață, ne-am mai cățărat împreună și știu că e un tânăr ce iși dorește mult să ajute.
Pornesc cu grija, pâna la horn e o față de stâncă compactă, in care cu greu reușesc sa pun o asigurare mediocră. După vreo 10-12m, in schimb, găsesc un punct de rapel, probabil folosit la o retragere de iarnă, apoi intru pe linia hornului ce nu este totusi chiar atât de alunecos și mai are și o fisură de toată frumusețea pe partea stângă (ce nu se vedea de jos), in care montez asigurări solide. Merg până la capătul lui si ies in stânga pe brâne de iarbă, sperând să dau de victimă. Ghidat de colegii de jos fac o traversare, se pare că sunt undeva puțin deasupra lui. Reușesc să bat două pitoane care vor servi ca regrupare si ca punct de lansare pentru victimă. Mai consolidez cu o nucă și il chem pe Rață, care vine cu toată viteza.
Planul e făcut in mintea mea: il voi lansa pe colegul meu la victimă, el ii va pune un ham, apoi voi lansa victima pe una din corzi, peste perete, până jos. Rață rămâne asigurat in cealaltă coardă, colegii preiau victima și, mai departe, noi ne vom descurca la fel ca in alte dăți, când suntem in perete. Zis și făcut, treaba merge strună, coborâm și noi, se face cam ora 3.15 până terminăm de strâns corzile.
(…)
Mențiune specială: un mare MULȚUMESC colegilor de echipă și celor de la Salvamont Sibiu, niște oameni minunați și foarte buni profesioniști. Ei au făcut ca și aceasta acțiune să se desfășoare în condiții de maximă siguranță!”
Prietenii și cunoscuții sunt zdrobiți de durere
Mesajele curg avalanșă:
Mihai Rogojinaru , nici măcar nu îmi vine sa cred… Ma doare atât de tare…Un om bun, prea bun, blând și atât de iubitor și atent cu cei din jur! Un om care a pus pasiune în fiecare acțiune pe care a întreprins-o! Îți mulțumesc pentru entuziasmul cu care ai venit în școală noastră și pentru lectiile frumoase pe care elevii le – au învățat de la tine!
Cu tine orice discuție era prilej de bucurie! Atât de mult am admirat puterea ta de a face din aceasta societate un loc mai bun!
Drum ușor, Mihai! Drum lin! Știu sigur ca tu vei merge într – un loc mai bun! – Diana Ioana Predușel
In memoriam…
Sunt câteva minute de când am aflat ca un prieten bun, Mihai Rogojinaru, nu mai este printre noi. A disparut pe Munte, un loc pe care l-a iubit cu ardoare, cu patima. Nu era un turist, nu era un colecționar de victorii montane.Nu mergea ,,în decorul” crestelor agreste pentru a avea ce povesti.
Era un împătimit al muntelui, traia în aerul lui rarefiat cu simplitatea si firescul pe care le au doar cei ce pot
comunica, stabili relații cu spiritul culmilor sălbatice.
(Si eu era, cu ani în urma, sa alunec in hăul acelui loc din Munții Făgăraș…).
Nu l-am cunoscut personal pe Mihai. Am comunicat doar de câteva ori pe fb… Dar uneori, vibrațiile spiritului sunt mai importante decât sute de vorbe ori chiar legături de sânge. Traiam cu speranta ca intr-o zi sa il întâlnesc pe Mihai. De Râmnic ma leagă multe amintiri. Intr-o zi…., ma gândeam, vazandu-i pozele,
citindu-i textele poetice, intr-o zi vom vorbi… Despre călătorii. Nu a fost sa fie…
Cel puțin, aici, pe Pământ…- Dan Pompiliu
Cu toate ca nu pot sa cred cele întâmplate.
Amintirile noastre grăiesc în șoapte și am sentimentul ciudat ca Te simt aproape .
O frumoasă prietenie timpul prea devreme o desparte.
Și ma simt mâhnit ca în ultima vreme nu ți-am fost aproape. Niciodată nu am avut înțelepciunea că sa urc pentru mine au fost doar pante
În filozofii când ne întreceam până la polemici ce creau clipe amuzante. Ție ți-a plăcut mereu a mea sinceritate.
Țin minte când la mănăstirea Pătrunsa din reflexe ne-am prins ca să nu cazi în prăpastie pe spate
Și destinul îți spunea ATENȚIE…..dar prin șoapte. Trebuia să fie și Andrei fratele lui Mădălin în această călătorie și poate chiar și eu.
Viața ta nu a uitat de cele sfinte și în fața lui Dumnezeu ai avut întâietate
Căci tata îți arăta multe inimi, din zăpadă, pietre….semne de a lui bunatate
Acum cu toți sfinții te bucuri, de desfatarile cerești sunt convins că ai parte.
Căci Măiculița Domnului ,chiar pe munții Făgăraș se roagă pentru pacea țării noastre să aibe continuitate.
Nu trebuie să regreți nimic……Oricum Trâmbițele pentru această lume au sunat și sfârșitul pentru noi toți de pe aici este aproape.
Cuvintele sunt de prisos, eu acum în Techirghiol la mănăstirea unde este Arsenie Papacioc mi-a rămas sa mă rog. Să te rogi și pentru mine păcătosul sa ne vedem acolo sus așa cum ajungeam la crucea de pe munte prieten drag – Alexandru Dorian.
Trupul lui Mihai va fi depus la capela cimitirului Sf. Ioan, iar înhumarea va avea loc sâmbătă, la Cimitirul Cetățuia.
Somn lin, prieten al munților! Domnul să te odihnească în pace!
Kandy Reisenauer
