Primăria Râmnicului a finalizat montarea staţiilor de încărcare pentru maşinile electrice

951 0

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, beneficiara unei finanţări nerambursabile din partea Fondului  de Mediu, a finalizat montarea a 7 staţii de încărcare pentru maşini electrice. Cele 7 staţii sunt de încărcare rapidă, respectă standardele impuse prin programul de finanţare şi sunt amplasate în parcarea de pe Splaiul Independenţei (2), în parcarea Spitalulului Judeţean de Urgenţă (2), în parcarea de la Ştrandul Ostroveni (2) şi în parcarea Direcţiei Economico-Financiare de pe bd. Nicolae Bălcescu (1). Fiecare staţie are capacitatea de încărcare de până la trei vehicule electrice simultan, două puncte fiind pe curent continuu (CC 60 kW) şi un punct pe curent alternativ (AC 22 kW). În perioada următoare se vor face probele şi verificările necesare pentru efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor, astfel încât până la sfârşitul lunii septembrie staţiile de încărcare să fie puse în funcţiune.

Valoarea eligibilă a proiectului este de 1.456.270,05 lei, din care finanţarea nerambursabilă ajunge la valoarea de 1.310.643,05 lei

 

Biroul de Presă

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *