Ziua Națională a Muntelui

495 0

Agenția Națională a Zonei Montane, în parteneriat cu Biblioteca județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, cu ocazia  Zilei Naționale a Muntelui, a organizat o masă rotundă cu tema „Munții Contează!”.

 Data de 14 septembrie a fost declarată încă din anul 2002 „Ziua Națională a Muntelui”, moment care corespunde încheierii anului pastoral.

Invitați:

Consiliul Județean Vâlcea;

Universitatea „Constantin Brâncoveanu” Pitești, Facultatea Management Marketing în Afaceri Economice Râmnicu Vâlcea;

Direcția pentru Agricultură Județeană Vâlcea;

APIA Vâlcea;

ANANP Vâlcea;

CNIPT Vâlcea;

Salvamont Vâlcea;

Parcul Național Cozia;

Parcul Național Buila Vânturarița;

Primării din zona montană a județului Vâlcea

 

Zona montană defavorizată a României constituie un teritoriu special, de interes naţional, cu un imens potenţial economic, social, cultural şi de mediu. Acest areal trebuie să beneficieze de o politică specifică, bine definită, conform principiilor dezvoltării durabile şi în conformitate cu politicile europene.
În acest scop, a fost înfiinţată Agenţia Națională a Zonei Montane (ANZM), în conformitate cu prevederile Legii muntelui nr. 197/2018 și H.G. NR. 1036/2018 pentru reorganizarea și funcționarea Agenției Naționale a Zonei Montane prin reorganizarea Agenției Zonei Montane, precum și pentru stabilirea unor măsuri privind centrele regionale și oficiile de dezvoltare montană. Agenţia îşi are sediul în municipiul Vatra Dornei, str. Runc nr. 26, judeţul Suceava şi se află în directa subordonare a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Principalul rol al Agenţiei Naționale a Zonei Montane este acela de a elabora şi implementa strategia şi politicile privind dezvoltarea şi protecţia zonelor montane din România, zone marcate de specificitate, fragile ecologic şi defavorizate economico-social din cauze naturale, care necesită o abordare specifică, precum şi implementarea unor măsuri din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, susţinute financiar din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi bugetul de stat.

Structurile teritoriale de la nivelul județului Vâlcea sunt reprezentate de Oficiul de Dezvoltare Montană Băile Olănești, consilier superior Nicoleta Belu și Centrul de Dezvoltare Montană Vaideeni, consilier superior Măriuca Roșianu.

 

Vă mulțumim mult pentru invitație!

 

(Sursa: Consilier superior Nicoleta Belu – Oficiul de Dezvoltare Montană Băile Olănești)

 Corina Enache

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *