A început plata efectivă pentru schema de ajutor Covid pentru bovine!

400 0

Deputatul Laurențiu Cazan, vești bune pentru crescătorii de animale

Recent, Guvernul a aprobat OUG cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2021. Rectificarea este pozitivă, cu bani în plus către domenii importante şi investiţii.

Totodată, vor fi acordate ajutoare de stat pentru crescătorii de animale.

Plafonul este de 225,5 milioane lei, iar suma va fi distribuită astfel: – pentru schema bovine carne, 182.708.014,97 lei; – pentru schema bovine lapte, 42.829.698,82 lei.

Sunt peste 93.000 de cereri, cu un beneficiu pentru 1,3 milioane capete bovine și 81.000 tone de lapte.

Schema a fost îmbunătățită, în sensul în care banii vor fi acordați în funcție de efectivul real de animale din fermă. Astfel, anul acesta, ajutorul national tranzitoriu a fost transformat într-o schemă de ajutor Covid, cu notificarea Comisiei Europene, iar acordarea se face strict în funcție de animalele existente la momentul depunerii cererii.

Ajutorul național tranzitoriu era raportat până acum la o dată de referință din 2013 ceea ce făcea ca plățile să fie pentru animale inexistente și către proprietari care nu mai aveau animale din 2013.

 

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *