Cu încredere, despre vremurile pe care le trăim.

887 0
Am trecut de mijlocul anului 2022 și de mijlocul verii anului 2022. Este cu siguranță unul dintre cei mai complicați ani din viața noastră și o vară cu temperaturi foarte mari și secetă cum rar s-a văzut. Analizele economice și financiare nu arată bine nicăieri în lume. Întâlnesc însă din ce în ce mai multă lume gata să dea piept cu orice poate provoca și poate întări. În contextul actual, oameni mai atenți la consumul propriu și la risipă, în primul rând. Se modifică atitudini și comportamente sub ochii noștri, la fiecare pas. Atitudinea producătorilor și a comercianților față de clienți, de exemplu, și a cumpărătorilor față de produsele pe care le achiziționează din magazine. Cuvântul de ordine și de organizare pare a fi cumpătarea. Lumea învață să măsoare totul. Noi, politicienii social-democrați, am acționat din vreme la situația de acum asigurându-ne că resursele țării ajung și la oamenii lipsiți de orice protecție în fața valurilor de scumpiri care s-au ridicat încă de anul trecut. Am ajutat apoi la temperarea prețurilor la energie și la carburanți și, în consecință, la calmarea creșterii tuturor prețurilor care depind de consumul de energie. Beneficiarii politicii noastre sociale și economice au învățat între timp că și consumul trebuie temperat. Consumul de resurse de orice fel, nu numai de bani. Lumea întreagă trece printr-o serie de crize. Prețuri mărite artificial. Război. Lipsa apei și, posibil, a alimentelor, în viitorul apropiat. Temperaturi fără precedent. Piețe economice și financiare în declin. În fața tuturor crizelor putem rezista fiecare dintre noi, mai raționali și mai atenți la ceea ce se întâmplă decât în trecut.
Mă întâlnesc cu multă lume din toate mediile și sunt impresionat de schimbările pozitive care se petrec în proiectele personale ale celor care luptă la propriu cu efectul crizelor despre care vorbim. Agricultorii raționalizează apa, curentul electric și combustibilii pe care îi folosesc pentru culturi. Industriașii produc mai aproape de cererea pieței, controlând eficiența fiecărui leu folosit. Investițiile, indiferent de dimensiune și de domeniu, sunt mai atent planificate decât oricând. Risipa pare a fi adversarul tuturor. Noi, românii, putem folosi și de data aceasta vremurile grele ca pe un bun prilej de reorganizare și de așezare a muncii noastre la cu totul alt nivel de eficiență.
Am întâlnit un alt fel de optimism în rândurile celor cu care m-am întâlnit în ultimul timp și o încredere în forțele proprii pe măsura provocărilor, multe și complicate, pe care le trăim.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *