”Tricolorii” în scaun rulant

1665 0

”Tricolorii” în scaun rulant, locul 6 la European!

România a participat pentru prima dată în istorie la Turneul European pe Națiuni la Handbal în scaun cu rotile.„Tricolorii” s-au clasat pe locul al 6-lea și sunt fericiți că au avut ocazia să reprezinte țara noastră.

La competiția ce s-a disputat în Croația au mai participat Portugalia, Ungaria, Olanda, Slovenia și reprezentativa țării gazdă. Croația a cucerit medalia de aur, în vreme ce Portugalia și Ungaria au completat podiumul.

„Ne-am fi dorit mult mai mult, dar ne bucurăm că am fost acolo. Atmosfera a fost plăcută iar adversarii mult mai puternici și mai experimentați decât noi. Noi suntem la început de drum, dar sperăm ca în viitor să ne batem cu ei de la egal la egal. Ne dorim să ajungem la un campionat mondial, de ce nu? A fost o surpriză plăcută să fim la europene anul acesta” – Petru Pungă, component al echipei naționale de handbal în scaun rulant.

„A fost o experiență frumoasă și distractivă, a fost prima dată când am jucat la acest nivel. Adversarii erau profesioniști. Noi am jucat baschet acum câțiva ani și acum facem handbal. E un sport care ne scoate din casă și ne place să facem mișcare” – Marian Trandafir, component al echipei naționale de handbal în scaun rulant.

Delegația României i-a avut ca însoțitori pe Aihan Omer și Veronica Mândrescu. Lotul național de handbal în scaun cu rotile se pregătește la Brașov.

„Sunt foarte mulțumită de prestația lor. La nivel național, îmi doresc să promovez această disciplină, pentru că oferim o bucurie unor suflete frânte. Mulțumesc Universității Transilvania din Brașov pentru că mă susțin cu două-trei poziții în sala lor de sport, pentru a ne desfășura activitatea” – Veronica Mândrescu, antrenor al lotului național de handbal în scaun rulant.

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *