Pedepse mai mari pentru șoferii teribiliști, în următoarele luni

550 0

Agenții de la Poliția rutieră intenționează să înăsprească sancțiunile pentru viteză și să introducă noi amenzi pentru cei care conduc agresiv, având în vedere evenimentele înregistrate in ultima perioadă.

Modificarea Codului Rutier se referă la șoferii agresivi în trafic, care dau flash-uri, turează motoarele insistent sau fac slalom pe șosele, iar aceștia ar putea fi sancționați mult mai drastic.
Nu trebuie uitat de teribiliștii care, în nopțile de vară terorizează orașe întregi, turând motoarele puterniceîn cadrul curselor organizate clandestine, sau din dorința de a epata, unii au tobele modificate ilegal, este cazul mai multor tineri care au, pentru vârsta lor, autoturisme mult prea costisitoare și prețențioase, pe care nu le pot justifica, decât că le-au primit de la părinți.  În zona mall-ului nou din Râmnic, ori pe Bulevardul Dem Rădulescu, au loc des astfel de incidente.

Proiectul de modificare a Codului Rutier a fost pus în dezbatere publică de Ministerul de Interne. Cei care merg cu viteză, nu opresc la bariera de la calea ferată sau care circulă pe contrasens riscă să își piardă permisul 4 luni, nu doar 3, cum este în prezent.

Carambolul cu zeci de mașini din această vară, de pe Autostrada Soarelui, i-a determinat pe polițiști să propună sancțiuni mai drastice pentru șoferii agresivi în trafic.

Astfel, cei care dau flash-uri, fac slalom sau drifturi pe șosele, circulă foarte aproape de autoturismul din față sau turează motorul ca să intimideze ar putea primi amenzi mai mari – între 1.350 și 2.900 lei.

Șoferii care depășesc cu mai mult de 70 de kilometri pe oră viteza maximă admisă pe un segment de drum, care nu opresc la bariera la calea ferată sau circulă pe contrasens riscă să își piardă permisul 4 luni, nu doar 3 luni.

Specialiștii spun însă că e greu ca toți acești șoferi agresivi să fie prinși, fără un sistem extins de monitorizare și de supraveghere a traficului, un Big Brother pe șosele, ca în Occident.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *