Sectorul Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului, a organizat joi, 25 noiembrie, în colaborare cu Centrul de Transfuzii Vâlcea, campania de donare de sânge „DONEAZĂ SÂNGE, ȘI BUCURĂ O VIAȚĂ!”, prin implicarea Protoieriei Drăgășani, în orașul Drăgășani, județul Vâlcea, la Centrul de Recuperare Neuromotorie din strada Parcului, nr. 2.
Preoți şi credincioşi din parohiile care fac parte din cadrul Protoieriei Drăgășani, au venit pentru a oferi un strop de viață, celor aflați în nevoie. Mulțumim pentru implicare Părintelui Protoiereu Daniel Sichigea și tuturor celor care s-au implicat în realizarea acestei acțiuni, care s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în semn de solidaritate cu cei aflați la grea încercare”, a precizat Viorica Adriana Iancu, Consilier Social.
În perioada imediat următoare, este programată o acțiune similară a voluntarilor din Protoieria Horezu, județul Vâlcea.
K.R