Petrache Poenaru a fost un aprig susţinător al Revoluţiei de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu, însă înfrângerea acesteia l-a condus în cele din urmă la inventarea unui instrument de scris cunoscut în prezent drept stilou.
Petrache Poenaru s-a născut în 10 ianuarie 1799 în localitatea Bălceşti din judeţul Vâlcea, însă şi-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei la câteva rude bogate. Acest lucru avea să fie esenţial pentru dezvoltarea sa personală, întrucât capătă unele concepţii sănătoase despre viaţă.
Primele semne în acest sens apar pe parcursul facultăţii pe care a urmat-o la Craiova, atunci când devine interesat să participe la revoluţia lui Tudor Vladimirescu. Lipsit de calităţile necesare unui luptător, Poenaru ajunge însă în atenţia lui Vladimirescu datorită calităţilor sale organizatorice, astfel că îl “cooptează” în cadrul echipei pe post de secretar.
De altfel, în acest rol, Poenaru lansează primul ziar românesc de propagandă, care se numea sugestiv Foaia de propagandă. Practic, în cadrul publicaţiei, Poenaru îşi prezintă într-o manieră echilibrată opţiunile politice în privinţa revoluţiei conduse de Vladimirescu.
Revoluţia lui Tudor Vladimirescu din 1821 are însă un deznodământ tragic, iar mulţi dintre pandurii acestuia sunt omorâţi. La insistenţele personale ale lui Vladimirescu, Poenaru fuge în străinătate şi îşi continuă studiile la Berlin şi, ulterior, în Paris.
Inventarea stiloului
Pe parcursul studiilor sale, Poenaru îşi demonstrează inteligenţa prin dezvoltarea unui instrument de scris inedit. În 1827, la numai 28 de ani, românul brevetează un toc cu pompiţa, care la vremea respectivă este cunoscut sub numele de stilograf. Brevetul de invenţie se numeşte pompos “Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală”.
Vorbim practic de primul stilou din lume, care dispune de un sistem care împinge cerneala spre vârful în care este montată peniţa printr-o uşoară a apăsare a ţevii. Acest mecanism de funcţionare elimină zgârieturile de pe hârtie şi scurgerile de cerneală.
Cu această ocazie, Poenaru a devenit practic primul român care a obţinut un brevet de invenţie. Din păcate, încă de pe atunci s-a conturat o problemă care avea să devină o obişnuinţă pentru inventatorii români: Poenaru nu a reuşit să valorifice invenţia la adevărata ei valoare. Cu alte cuvinte, nu a reuşit să lanseze stiloul în producţie de serie, iar acest lucru l-a împiedicat să dezvolte instrumentul de scris într-unul şi mai performant. De altfel, planul său prevedea inventarea unui piston care să asigure o încărcare mai uşoară cu cerneală a stiloului. Aşa cum se întâmplă frecvent în astfel de situaţii, această idee a fost preluată în 1884 de inventatorul Lewis Edson Waterman, care a transformat stilograful într-un veritabil stilou care se poate umple prin intermediul peniţei.
Primul român care a mers cu trenul
Deşi şi-a petrecut o bună parte a studiilor la Viena şi Paris, Poenaru era atent la toate noutăţile importante petrecute în celelalte ţări, în ciuda mijloacelor de informare mai degrabă rudimentare din acea perioadă.
În aces sens, vâlceanul află de deschiderea în 15 septembrie 1830 a primei linii de cale ferată din lume, care făcea conexiunea între localităţile Liverpool şi Manchester. Ceva mai mult de o lună mai târziu, Poenaru reuşeşte să-şi achiziţioneze un bilet pe ruta respectivă şi devine astfel primul român care a călătorit cu trenul. Impresiile sale despre noul mijloc de transport pot părea astăzi caraghioase, însă reflectă purul adevăr.
“Am făcut această călătorie cu un nou mijloc de transport, care este una din minunile industriei secolului… douăzeci de trăsuri legate unele cu altele, încărcate cu 240 de persoane sunt trase deodată de o singură mașină cu aburi…”, povestea Poenaru.
O nouă revoluţie
La numai 3 ani de la inventarea primului tip de stilou, Poenaru revine în ţară şi se implică în promovarea şi îmbunătăţirea sistemului de învăţământ, dar şi în structura de conducere politice. Astfel, chiar din 1930, Poenaru ocupă postul de şef de masă în Marea Postelnicie, denumirea de atunci a Ministerului de Externe. Un singur an mai târziu, el participa activ la înfiinţarea Societăţii Filarmonice, devine profesor de fizică şi matematică al colegiului Sf. Sava, iar din 1833 este director general al mai multor scoli din Ţara Românească, pentru ca în 1845 să intre în Asociaţia Literară.
În paralel, promovează introducerea sistemului metric zecimal în Muntenia şi contribuie la înfiinţarea Şcolii de Agricultură în 1935.
Deloc surprinzător, în ciuda implicării sale active în politică şi evenimente culturale, Poenaru nu poate sta departe de revolte şi se alătură Revoluţiei de la 1848. De data aceasta, nu neapărat datorită spiritului său justiţiar, ci mai ales datorită dorinţei de a face parte din comisia de eliberare a robilor ţigani. De altfel, el ajunge o perioadă în închisoare din cauza implicării sale active în eliberarea acestora.
O nouă perioadă prolifică de dezvoltare
După ieşirea din închisoare, el revine la conducerea Marea Postelnicie, devine cofondator al Şcolii de Poduri şi Şosele (1850), ajunge membru în Comisia Documentelor (1857) şi membru în Comisia de Stat. Nu poate însă să stea departe de sistemul de învăţământ, astfel că devine autorul primului curs de geometrie din ţara române şi coautor al primului dicţionar francez-român.
Tot în această perioadă, Poenaru este membru în Comia Tehnică a Departamentului Treburilor din Lăuntru, iar în acest rol a promovat introducerea maşinăriilor în Ţara Românească. Una dintre primele maşinării este o dragă importată din Paris care să ajute la curăţarea râului Dâmboviţa din Bucureşti de gunoaie. Mai târziu, participă activ la lucrările de construcţie a unei fabrici de cărămizi.
După Unirea Principatelor din 1859, Poenaru ajunge în anturajul lui Alexandru Ioan Cuza. Modul în care reuşeşte acest lucru este însă controversat: se spune implicarea sa în masonerie a avut un rol semnificativ mai mare în această apropiere decât inventarea stiloului, contribuţiile sale la învăţământ sau participarea la revoluţiile din 1821 şi 1848.
În 1861 este numit membru de onoare al Societăţii Astra, însă probabil că punctul de referinţă al activităţii sale din învăţământ este încununat în 1870, când devine membru al Societăţii Academice Romane. Cu această ocazie, Poenaru susţine un discurs în care afirmă că destinul său a fost schimbat de cele 5 luni în care a fost pandur în Revoluţia lui Tudor Vladimirescu din 1821.
5 ani mai târziu, în 1875, Petrache Poenaru a încetat din viaţa la vârsta de 76 de ani.
(Sursa: GIZ.RO)
Corina Enache
