RAJDP, o instituție care, făcând lucrări de bună calitate, merge pe profit

875 0

RAJDP – Regia Autonomă Județeană de Drumuri şi Poduri Vâlcea este instituția subordonată Consiliului Județean Vâlcea, pe care, cei din urmă se bazează într-o măsură covârșitoare pentru administrarea,  întreținerea și repararea drumurilor județene și a podurilor din județ. În prezent, instituția este condusă de Radu Silviu, care l-a înlocuit pe Nicolae Vălimăreanu, acesta s-a pensionat în luna mai a anului trecut.

După o sincopă în 2016, RAJDP s-a revigorat și colaborează excelent cu Consiliul Județean.

Aproape în fiecare zi, chiar și când vara este departe, se lucrează în ritm susținut de către RAJDP, în multe zone din județ. Mereu este necesară prezența oamenilor, a echipamentelor și uneltelor. Unele din cele mai recente și fericite exemple sunt drumurile de la Muereasca și Berislăvești, care erau execrabile. Acestea au fost reabilitate și asfaltate, asigurând accesul autovehiculelor către alte localități sau zone de munte. Zeci de kilometri, în total.

Însă, prezența RAJDP s-a putut observa, la fel de bine și la Ocnele Mari. Strada principală se affla într-o situție jalnică. Gropi, șanțuri, spărturi, permanente lucrări.  Un coșmar, atât pentru localnici, cât și pentru cei ce tranzitau Ocnele, ori pentru cei sosiți la băi. Un primar bun, respectiv Remus Sasu, precum și deschiderea președintelui Consiliului Județean, Constantin Rădulescu, au făcut ca Ocnele să arate cel puțin decent și traficul să se desfășoare în condiții foarte bune.

Strada  Alexandru Ioan Cuza este, practic, un drum județean, care începe de la intrarea dinspre Copăcelu (DN 67), traversează orașul Ocnele Mari și se termină la limita cu comuna Bunești.

Regia a devenit între timp competitivă, înregistrând chiar și profit. Au fost reangajați salariații disponibilizați, li s-au plătit despăgubirile și, în fiecare an au fost contractate lucrări noi.  A putut fi achiziționată o stație nouă de asfalt cu utilaje aferente, aceasta a fost pusă în funcțiune și s-a livrat asfalt de cea mai bună calitate, la prețuri competitive, chiar și pentru clienții privați, cu sprijinul Consiliului Județean.

K.R.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *