Gala aniversară a 30 de ani de învățământ superior economic la Sibiu

638 0

Joi, 2 iunie 2022, comunitatea academică a economiștilor a sărbătorit, alături de partenerii din mediul de afaceri, 30 de ani de învățământ superior economic la Sibiu. Gala aniversară a avut loc la Symphony by the Lake, într-un cadru festiv.

Fiind un moment de sărbătoare a trei decenii de activitate, s-au adresat mulțumiri celor care au contribuit la acest parcurs. Prof. univ. dr. DHC Dan Popescu, unul dintre cei trei fondatori ai Facultății de Științe Economice, fost prorector al ULBS și fost decan al Facultății de Științe, a rememorat modul în care au fost puse bazele acestei facultăți, realizând un scurt istoric al învățământului superior economic sibian. Alături de prof. univ. dr. DHC Dan Popescu, profesor emerit Ioan Cosmescu și prof. univ. dr. Ștefan Mârza (postmortem) au primit câte o plachetă în semn de recunoștință pentru contribuția la înființarea și dezvoltarea acestei instituții. S-au acordat distincții și mulțumiri și cadrelor didactice pensionate, simțind alături de aceștia emoțiile amintirilor din decursul carierei lor. Evenimentul a continuat cu prezentarea foștilor decani ai Facultății de Științe Economice: prof. univ. dr. Silviu Crișan (2002-2008), prof. univ. dr. Carmen Comaniciu (2008-2012), prof. univ. dr. Liviu Mihăescu (2012-2016), conf. univ. dr. Silvia Mărginean (2016-2020) și prof. univ. dr. habil. Cristina Tănăsescu (2020 – prezent). Din partea managementului universității au vorbit domnul prof. univ. dr. Andrei Terian Dan, prorectorul responsabil de cercetare, inovare și internaționalizare și domnul prof. univ. dr. ing. Ioan Bondrea, președintele Senatului ULBS.

În a doua parte a evenimentului a urmat un moment de recunoaștere și apreciere din partea comunității, prin reprezentanții facultăților de profil economic din toată țara (prof. univ. dr. habil. Marius Dan Gavriletea – Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Business, prof. univ. dr. Cristinel Constantin – Universitatea Transilvania din Brașov, Facultatea de Științe Economice și Administrarea Afacerilor, prof. univ. dr. Dan Ioan Topor – Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prof. univ. dr. habil. Alexandra Horobeț – Academia de Studii Economice, Facultatea de Relații Economice Internaționale, prof. univ. dr. Gabriela Dobrotă – Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, conf. univ. dr. Daniel Ștefan – Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, Facultatea de Economie și Drept, conf. univ. dr. Dumitru Iancu – Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, Facultatea de Științe Economice și Administrative) și partenerii educaționali din mediul de afaceri (Andrei Luca – Employer Branding și Communication Specialist în cadrul Continental Automotive Systems, Astrid Cristine Ruja – director agenție la sucursala OTP Bank Cioran din Sibiu, Mihai Balaban – CEO al UNIMAT, Simona Budică – HR în cadrul Marquardt Schaltsysteme S.C.S., Katharina Bota – Head of Operations pentru România și Republica Cehă în cadrul BearingPoint și Lenuța Matei – manager agenție UniCredit Bank Sibiu). Gala a fost realizată cu sprijinul sponsorilor Continental Automotive Systems, UniCredit Bank, OTP Bank, UNIMAT și Marquardt.

Facultatea de Științe Economice este o facultate “tânără”, modernă și competitivă, care își propune să ofere studenților, profesorilor și comunității un mediu de învățare, predare și cercetare de înaltă calitate. Începuturile învățământului economic la Sibiu le regăsim în anul 1991, atunci când au fost puse bazele specializării Turism și Servicii. În prezent, Facultatea de Științe Economice, parte integrantă a Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, numără 2400 de studenți, dintre care 1600 la învățământul de zi. Cele 7 programe de licență (Business Administration; Business Informatics – specializarea autorizată cf. H.C. ARACIS 31.03.2022, în așteptarea completării H.G. privind aprobarea nomenclatorului domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare 2022-2023; Contabilitate și Informatică de Gestiune; Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor; Finanțe-Bănci; Management; Marketing), 5 programe de masterat (Administrarea afacerilor în turism și servicii; Expertiză contabilă și audit; Finanțe; Master in Business Management; Strategii și politici de management și marketing ale firmei) și cele 4 domenii de doctorat (Cibernetică și statistică, Economie, Finanțe, Management) formează o ofertă educațională diversă și echilibrată, care asigură facultății o poziție competitivă foarte bună în rândul facultăților de profil din România.

“După 30 de ani de învățământ superior economic la Sibiu, Facultatea de Științe Economice – ULBS se poziționează în topul celor mai bune facultăți în domeniul economic din România, conform ranking-urilor internaționale. Această recunoaștere a valorii învățământului superior economic din Sibiu este rezultatul unei activități permanente de dezvoltare și consolidare, la care au participat – în egală măsură – studenți, absolvenți, profesori, parteneri instituționali și companii, dar și un context favorabil de management și administrativ în cadrul universității noastre. Acest fapt ne onorează și ne responsabilizează pentru a construi mai departe istoria de succes a Facultății de Științe Economice. Pentru că suntem ceea ce facem în mod repetat, excelența nu este un act, este un obicei. Vivat, crescat, floreat, Facultatea de Științe Economice, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu!” a declarat decanul facultății, prof. univ. dr. habil. Cristina Tănăsescu.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *