APAVIL SA – anunț întrerupere furnizare apă potabilă

711 0

În vederea executării lucrărilor de modernizare a stației  de pompare apă potabilă situată în Râmnicu Vâlcea la intersecția străzii Inătești cu strada Viilor, în data de 03.08.2022, în intervalul orar 900 – 1900, se  va  întrerupe  furnizarea  apei potabile la consumatorii  existenți pe străzile: Viilor, Inătești  (parțial – tronsonul cuprins între strada Viilor și strada Argintari), Scorușului, Episcop Clement și Argintari.

În aceasta perioadă orară, echipele de intervenție ale APAVIL SA vor face eforturi susținute pentru realizarea lucrărilor în cel mai scurt timp posibil.

Pentru asigurarea parametrilor de potabilitate a apei din rețea, certificați prin buletine de analiză a apei din secțiunea de intervenție (înainte și după spălarea rețelei), se vor efectua purjări atât în zona respectivă, cât și în zonele adiacente în care exista posibilitatea modificării parametrilor de potabilitate.

Recomandăm consumatorilor de pe străzile menționate ca după reluarea serviciului de furnizare a apei potabile, sa lase să curgă cantitatea de apă necesară eliminării impurităților produse în urma întreruperii. Cheltuielile ocazionate de cantitatea de apă eliminată vor fi suportate de către APAVIL SA în urma unor solicitări scrise ale beneficiarilor, confirmate de specialiștii societății.

Va mulțumim pentru înțelegere!

COMPARTIMENTUL COMUNICARE, MASS – MEDIA AL SOCIETĂȚII APAVIL S.A.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *