Dezbatere publică organizată astăzi la Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea pe marginea proiectului legii învățământului preuniversitar.

993 0
Au fost prezentate principalele elemente de reformă propuse, au fost dezbătute aspecte din lege particularizate pe specificul unor unități de învățământ sau a unor discipline de studiu, s-au primit propuneri care pot genera o îmbunătățire a proiectului.
Modificarea legilor educației este un demers necesar în condițiile în care se vorbește din ce în ce mai mult despre necesitatea adoptării unui sistem de învățământ similar celor din alte state europene, care și-a dovedit eficiența.
Mulțumim parlamentarilor liberali vâlceni: Cristian Buican, Claudia Banu si Laurentiu Cazan pentru interesul acordat acestui subiect, pentru inițiativa organizării dezbaterii și pentru sustinerea propunerilor
centralizate astăzi.
Multumim, de asemenea, tuturor celor prezenți: cadre didactice, elevi, lideri de sindicat, manageri de unități școlare, reprezentanți ai societății civile.
Proiectul legilor educației se află în dezbatere publică până pe data de 24 august. Până atunci așteptăm cât mai multe inițiative de acest gen care să conducă la o bună cunoaștere a proiectului și la propuneri coerente și realiste de îmbunătățire a lui.
Educația ne privește pe toți!

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *