Dotări în valoare de 2,2 milioane euro, la Spitalul Mihăești

604 0

Astăzi am semnat un nou contract care vizează creșterea siguranței pacienților în Spitalul de Pneumoftiziologie Constantin Anastasatu Mihăești, pentru care CJ Vâlcea a obținut o finanțare în valoare de 2,2 milioane euro.

Prin acest proiect, în cele două locații ale spitalului vor fi montate:

– 2 sisteme de detectare, semnalizare, alarmare incendii cu acoperire totală;

– 2 sisteme de detectare semnalizare și alarmare în cazul depășirii concentrației maxime admise de oxigen;

– 2 instalații de producere și distribuție fluide medicale, respectiv oxigen și vacuum;

– 2 sisteme informatice pentru monitorizarea și gestiunea fluidelor medicale în spital.

De asemenea, va fi reabilitată rețeaua de alimentare cu energie electrică în toate saloanele în care sunt prevăzute rampe de distribuție oxigen și vaccum medical.

Acest proiect ne va scuti de emoții și de griji atunci când vorbim asigurarea semnalizării și avertizării asupra izbucnirii unui incendiu în timp util intervenției.

Investiția vine în completarea unui alt proiect derulat de CJ Vâlcea în ultimii doi ani, în cadrul căruia spitalul din Mihăești a fost dotat cu echipamente și dispozitive medicale necesare luptei împotriva SARS-Cov 2.

Până la sfârșitul săptămânii viitoare, vom semna un contract similar și pentru Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, prin intermediul căruia vom obține o finanțare de 2 milioane euro.

De altfel, prin aceste programe europene, am atras în județul Vâlcea cca 10 milioane euro, pentru protejarea împotriva SARS-Cov 2 a pacienților și personalului medical din spitalele vâlcene.

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *