Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la festivalul de muzică „Romanian Music Awards 2022”

473 0

Astăzi, Râmnicu Vâlcea va fi gazda celei de-a 14-a ediții „Romanian Music Awards” – eveniment de premiere a artiștilor muzicali.

Aproximativ 50 de jandarmi vâlceni vor fi prezenți în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea și vor acționa în scop preventiv şi descurajator, având elemente de dispozitiv în tot perimetrul festivalului, prin posturi, patrule şi rezerve de intervenţie antiteroriste, precum şi pentru restabilirea ordinii publice la nevoie, verificarea respectării regulilor de comportament, precum şi gestionarea operativă a oricăror fapte antisociale constatate.

Şi de această dată, descurajarea şi combaterea consumului/deţinerii/traficului de substanţe interzise rămâne un obiectiv principal.

Pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță public, jandarmii vâlceni vor fi sprijiți de efectivele din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean Vâlcea, Poliției Locale Râmnicu Vâlcea și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea.

Jandarmii vor fi prezenți în zona desfăşurării evenimentului, precum şi pe traseele de afluire și defluire ale participanţilor la eveniment.

Pentru desfăşurarea evenimentului în condiții de siguranță, recomandăm participanților următoarele:

– să vină din timp la eveniment, pentru a evita aglomeraţia;

– să manifeste răbdare, să respecte recomandările jandarmilor şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;

– în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite sprijinul forţelor de ordine din zonă sau să solicite echipajele de jandarmi prin Sistemul Unic de Urgenţă „112”;

– din raţiuni de siguranţă publică, să nu vină cu bagaje sau genţi voluminoase

Totodată, recomandăm participanților să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

Reamintim că, în conformitate cu prevederile cadrului legal în vigoare, este interzisă şi constituie infracţiune participarea la astfel de evenimente a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a acestora.

Vă mulțumim tuturor pentru înțelegerea manifestată față de măsurile de siguranță luate pentru desfășurarea acestui eveniment.

INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEȚEAN VÂLCEA

Articole asemănătoare

Cornel Constantiniu

Postat de - 6 aprilie, 2021 0
FacebookTwitterUnul dintre cei mai ascultaţi şi mai îndrăgiţi interpreţi de muzică uşoară de la noi, în mare vogă în anii…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *