Ei sunt românii care merg la Mondial!

614 0

Juniorii de la tenis de masă se pregătesc de cea mai tare competiție din acest an, Campionatul Mondial din Tunisia! Între două antrenamente, sportivii stau cu ochii pe turneul final de fotbal din Qatar și și-au ales deja favoritele: Portugalia și Brazilia.

La fotbal, România nu a mai ajuns la un campionat mondial de 24 de ani! La tenis de masă, la fiecare ediție, atât seniorii, cât și juniorii, bifează această mare competiție!

Băieții lui Mădălin Ionașcu și fetele lui Viorel Filimon și-au făcut socotelile înaintea Mondialului din Tunisia, care va începe pe 4 decembrie!

Elena Zaharia, campioana europeană de la U21, va concura în toate cele 4 probe.

 „Sunt în formă și simt că pot să le bat pe asiatice. Și pe cele din China și pe cele din Japonia. Ar fi cazul! Îmi doresc să mă întorc de la acest mondial cu 4 medalii” – Elena Zaharia, componentă a lotului național de junioare de tenis de masă al României.

De fiecare dată când se califică la o asemenea competiție, Darius Movileanu, colegul Elenei de la „dublu mixt”, se simte extraordinar!

“Am reușit să ne calificăm la acest mondial pentru că de-a lungul anului am jucat foarte bine în toate concursurile internaționale și la campionatul european. Merităm să fim aici și acum vrem să arătăm că suntem cei mai buni”  Darius Movileanu, component al echipei naționale de juniori de tenis de masă a României. 

Mădălin Ionașcu, antrenorul băieților, știe câtă muncă este în spatele acestei calificări!

Un an de zile ne pregătim, mergem la turnee să adunăm puncte ca să putem fi aici. Avem șanse în toate probele, obiectivul meu personal, minim două medalii” – Mădălin Ionașcu, antrenor coordonator al lotului național de juniori de tenis de masă al României.

Stau cu ochii pe Mondialul din Qatar

Puștii de la tenis sunt pasionați și de fotbal și, între două antrenamente, nu ratează nicio partidă de la Mondialul din Qatar!

 “Îmi place Real Madrid, Cristiano Ronaldo, iar la acest mondial țin cu Portugalia. Este singurul trofeu care îi lipsește lui Cristiano din palmares” -Andrei Istrate, component al echipei naționale de juniori de tenis de masă a României.  

“Eu țin cu Portugalia, sper să câștige campionatul mondial. De când sunt mic sunt fanul Portugaliei, mă uitam la toate meciurile lor plus că acolo joacă Cristiano Ronaldo” -Darius Movileanu, component al echipei naționale de juniori de tenis de masă a României. 

Darius a pus mâna pe microfon, a făcut pe reporterul și a ținut să afle de la Elena cu cine ține la  mondialul de fotbal!

„Eu țin cu Brazilia pentru că îmi place de Neymar” – Elena Zaharia, componentă a lotului național de junioare de tenis de masă al României. 

În Rades, acolo unde vor concura, pe români îi va aștepta o vreme de peste 20 de grade!

„Este mult mai plăcut că mergem la căldură. Anotimpul meu preferat e vara, iubesc căldura” -Andrei Istrate, component al echipei naționale de juniori de tenis de masă a României.

8 zile de cantonament la Ploiești

Înaintea plecării spre Tunisia, juniorii de la tenis de masă s-au pregătit timp de 8 zile la Ploiești. Astăzi, ei au plecat spre Rades, unde între 4 -11 decembrie va avea loc ultima mare competiție a acestui an, Campionatul Mondial de Juniori.

13 sportivi vor reprezenta România la Campionatul Mondial de tenis de masă de juniori. Aceștia sunt: Juniorii 1 – Darius Movileanu, Eduard Ionescu, Andrei Istrate și Iulian Chiriță, însoțiți de antrenorii Mădălin Ionașcu și Vasile Florea.

Junioarele 1 – Elena Zaharia, Ioana Sîngeorzan, Camelia Mitrofan, Andreea Teglas, însoțite de antrenorii Elena Sebe și Alexandru Dincă.

Juniori 2 –  Rareș Cueșdean și antrenorul Emilian Bulbuc.

Junioarele 2 – Bianca Mei-Roșu, Alesia Sferlea, Cristina Sîngeorzan, Andreea Jifcu și antrenorii Anamaria Sebe și Bogdan Albescu.

Din delegația „tricoloră” mai fac parte și antrenorul Viorel Filimon, psihologul Mioara Șincan, kinetoterapeuții Adrian Mînza, Petruț Ghiță și doctorul Costin Dumitru.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *