Hagi a deschis porțile muzeului său auto! Norris Măgeanu, fascinat de ARO, Oltcit și Trabant!

639 0

Președintele FRAS a vizitat expoziția de mașini autohtone fabricate înainte de Revoluție. 

Muzeul de la Câmpulung este deținut de aromânul Hagi, cel care i-a împrumutat una dintre mașinile sale Kirei, fiica „Regelui”, pentru producția cinematografică „Între Chin și amin”.

Pasionat de mașini de când se știe, Norris a vizitat locul, iar ghid i-a fost chiar proprietarul, cel care se ocupă singur de achiziționarea și restaurarea celor aproape 70 de autovehicule, toate fabricate în România.

 „Mi se pare că atunci când vorbești despre naționalism, despre ceea ce înseamnă dragostea de țară, un astfel de loc cea mai bună mărturie” – Norris Măgeanu, președintele Federației Române de Automobilism Sportiv. 

Aromân și cu același nume de familie ca a lui Gică Hagi, Emil Hagi a avut ocazia să îl cunoască personal pe fostul mare fotbalist român!

„S-a întâmplat la premiera filmului <<Între Chin și amin>>, în care fata lui, Kira, juca rolul principal, iar una dintre mașinile mele a avut un rol în film, negativ, ce-i drept, pentru că aparținea Securității” – Emil Hagi, proprietarul Muzeului Automobilismului Românesc.

La 5 ani ani a intrat cu Trabantul în gard

Născut în locul în care pe vremuri se afla celebra Uzină ARO, Norris și-a amintit care a fost prima mașină pe care a învățat să conducă.

„Mergeam cu Dacia în niște zone, unde nu erau drumuri publice și tata mă lua pe genunchi, nu ajungeam la pedale, acolo am condus prima oară”  – Norris Măgeanu, președintele Federației Române de Automobilism Sportiv. 

Asta după ce, la 5 ani, a vrut să vadă cu ochii lui cum este să fie la volanul unui Trabant.

 „Tata îl lăsase cu cheia în contact, am învârtit de cheie, a fost în viteză și am intrat cu el direct în gardul casei” – Norris Măgeanu, președintele Federației Române de Automobilism Sportiv.

Îndemn de la Regele Mihai

Emil Hagi a povestit o întâmplare care s-a petrecut în 2006, la un eveniment al Retromobil Club România, al cărui președinte de onoare și fondator era Majestatea Sa, Regele Mihai. La finalul evenimentului, băiatul lui Hagi a primit de la Regele Mihai o diplomă.

„Când i-a semnat diploma, Majestatea Sa i-a spus băiatului meu că are o pasiune frumoasă. Și Majestatea Sa i-a povestit că tot timpul și-a urmat pasiunile și că în momentele grele din timpul exilului acestea l-au ajutat. L-a sfătuit să restaureze și să salveze cât mai multe mașini. Pe drumul de întoarcere, comentând cuvintele Majestății Sale, le-am interpretat ca pe un ordin să salvăm cât mai multe mașini și așa a început povestea muzeului” – Emil Hagi, proprietarul Muzeului Automobilismului Românesc.

Norris nu ar pleca din România

Născut în același loc în care a existat Uzina Aro, Câmpulung Muscel, Norris Măgeanu nu avea cum să nu fi condus un Aro.

„Am multe experiențe cu mașina aceasta… Am condus mai multe variante de Aro 10. Îmi aduc aminte cum se schimbau motoarele de pe una pe cealaltă, întâi am avut motor de Dacie, apoi s-a făcut o evoluție la un motor de Aro, apoi s-au adus motorizări de afară, de Volkswagen. De fiecare dată când apărea ceva nou, îmi plăcea să fiu printre primii care încerca modelul respectiv. Am și fost într-un Aro de concurs, în calitate de copilot” – Norris Măgeanu, președintele Federației Române de Automobilism Sportiv.

Norris Măgeanu a recunoscut că este îndrăgostit iremediabil de orașul în care s-a născut, acolo unde merge la fiecare final de săptămână.

„Câmpulung Muscel e un oraș superb, prima capitală a Țării Românești, e încărcat de istorie, e plin de frumos, de dealuri, de munți, parcă și oamenii sunt altfel”  – Norris Măgeanu, președintele Federației Române de Automobilism Sportiv.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *