O lună în plus pentru a identifica o soluție pentru CIECH Soda România și întreaga platformă chimică din Vâlcea

939 0
  • Acordul de șomaj tehnic a fost prelungit cu încă o lună
  • O echipă formată din aproape 600 de oameni este pregătită să repornească producția dacă se identifică soluție viabilă pentru prețul aburului
  • La 17 februarie 2020 s-au împlinit 5 luni de când fabrica de sodă calcinată a intrat in stand-by

Conducerea grupului CIECH a aprobat propunerea conducerii locale de a prelungi perioada de șomaj tehnic pentru toți angajații cu încă o lună. Aproape 600 de persoane își vor păstra locurile de muncă
în cadrul companiei până la 31 martie, în speranța că în această perioadă de timp se vor concretiza discuțiile cu privire la o soluție pentru aprovizionarea cu aburul necesar.

Începând cu 17 septembrie 2019, producția CIECH Soda România, singura fabrică de sodă calcinată
din România, a intrat în stand-by din cauza imposibilității de a obține cantitățile de abur necesare la un preț sustenabil. În cursul anului 2019, prețul la abur solicitat de singurul furnizor pe plan local, CET Govora, a crescut cu 75%, în pofida unor majorări anterioare succesive, care deja aduseseră prețul
la cel mai ridicat nivel sustenabil, de 122 lei/Gcal (fără costurile certificatelor CO2, care sunt plătite separat de către CIECH Soda România către CET Govora).

CIECH Soda România înregistrase deja pierderi cumulate de 500 milioane de lei începând cu anul 2006, atunci când compania a fost preluată de CIECH, unul dintre cei mai mari investitori polonezi în România. Începând cu 2013, compania a trecut printr-un proces de restructurare masivă și profundă și a derulat un program de investiții, care, în intervalul 2014-2015, a asigurat o creștere de 30% a producției astfel încât să se asigure volume care să acopere costurile de producție și să ofere posibilitatea de dezvoltare ulterioară. Au fost modificate procesele comerciale și a fost reconstruită întreaga structură organizațională. Acele schimbări au condus la îmbunătățirea rezultatelor fabricii din România și, drept urmare, aceasta a devenit un element important al economiei locale. Cu toate acestea, presiunea succesivă asupra prețurilor utilităților, în special cel al aburului furnizat de CET Govora, aflată în proprietatea CJ Vâlcea, și cele ale materiilor prime din partea furnizorilor locali, precum și intensificarea concurenței din partea noilor intrați pe piață au erodat sustenabilitatea financiară a companiei, care, după o perioadă de reviriment, s-a confruntat din nou cu rezultate financiare negative.

„Se spune că orice este posibil, dacă există voință. Ne-am angajat să facem tot ceea ce este posibil pentru ca echipa noastră să rămână puternică și să asigurăm posibilitatea de a reporni producția.                                Prețuim tradițiile locale și propriile noastre eforturi și investiții din ultimii 14 ani. Am avut multe discuții
și promisiuni că se va găsi o soluție și ne-am angajat să fim prezenți atunci când acele soluții devin viabile. Au trecut deja cinci luni. Încă am încredere că se va găsi o soluție pentru problema unei surse de abur
la un preț viabil din punct de vedere economic. Încă am încredere că oamenii de bună credință care fac lucruri bune și au curaj politic vor asigura normalitatea pe platforma chimică din Vâlcea”,
a declarat Witold Urbanowski, CEO al CIECH Soda România.

Reprezentanții CIECH și echipa locală au derulat numeroase acțiuni, au trimis zeci de scrisori și adrese pentru a identifica o soluție pentru impasul de pe platforma chimică Vâlcea, inclusiv sprijin pentru cel mai important proiect pe plan local de la înființarea companiei: construirea unei noi centrale electrice de termoficare (CET), alături de ceilalți parteneri locali.

Potrivit unui raport EY publicat pe 16 septembrie, peste 4.400 de locuri de muncă au fost create în România în 2018 ca urmare a activităților CIECH. Alte concluzii au arătat că: fiecare milion de lei din PIB produs direct de CIECH a generat 3,3 milioane de lei în restul economiei; fiecare loc de muncă a creat alte șase locuri de muncă la nivel național; fiecare milion de lei plătit ca taxe a atras alte trei milioane de lei la bugetul de stat. Grupul CIECH, cel mai mare investitor polonez din România, are un impact semnificativ asupra economiei locale (județul Vâlcea) și asupra economiei naționale a României.


Despre CIECH

Grupul CIECH, acționarul majoritar al CIECH Soda Romania, este un holding internațional din industria chimică, fiind prezent în peste 100 de țări și înregistrând în 2018 venituri echivalente cu 1 miliard de dolari. În 2014, pachetul majoritar de acțiuni CIECH a fost achiziționat de KI Chemistry, o companie aparținând celui mai mare fond de investiții privat polonez, Kulczyk Investments.

CIECH Soda România , o companie din cadrul grupului CIECH, produce sodă calcinată și silicat de sodiu.
De la preluarea Uzinelor Sodice Govora, în 2016, CIECH a transformat fabrica de pe platforma industrială într-o companie competitivă pe piață.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *