- Luni, 20 martie 2023, ora 18.00, în Holul Mare al Bibliotecii – Eveniment cultural dedicat Zilei Internaționale a Francofoniei. Acesta va cuprinde un moment muzical susținut de artiștii Liceului de Arte „Victor Giuleanu”, „La francophonie au tour du monde ” – prezentare realizată de Mariem Zrida (Tunisia), Dellaoui Nadjet (Algeria), voluntare ale Corpului European de Solidaritate și „Pour l’amour des livres” – expoziție de carte francofonă din fondul Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” Vâlcea, prezentată de Bogdan Dobre Serafim.
- Miercuri, 22 martie 2023, ora 17.00 – Întâlnire cu scriitorul BOGDAN BOERU. Cu acest prilej va fi prezentat volumul de proză „Benedictiana”, apărut la Editura Rao. Scriitorul Bogdan Boeru s-a născut la Constanța, în anul 1975, este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea, autor a unsprezece cărți (poezie, proză, eseu), colaborator al unor reviste de literatură din țară, autor a numeroase articole și studii, cu apariții în antologii, culegeri și dicționare. Scrierile sale au fost traduse în engleză, italiană, bulgară, suedeză.
Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea este o instituție de cultură subordonată Consiliului Județean Vâlcea!