BULETIN INFORMATIV
În perioada 06 noiembrie ora 08:00 – 08 noiembrie ora 08:00, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al judeţului Vâlcea au desfășurat 33 de misiuni, dintre care 30 pentru acordarea măsurilor de prim ajutor și transportarea la unitățile sanitare a persoanelor cu afecțiuni medicale și 3 alte situații de urgență.
Membrii echipajelor SMURD au fost solicitaţi să intervină la 30 de situaţii de urgenţă, dintre care: 8 traumatisme, un accident rutier, 20 de diverse afecțiuni medicale și o misiune de asigurare zonă periculoasă (prezență animal sălbatic).
La nivel județean, 29 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.
Salvatorii vâlceni au fost solicitați să intervină în alte 3 situații de urgență, pentru transportarea persoanelor supraponderale, facilitarea accesului în locuință sau asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la un accident rutier.
Totodată, în intervalul menționat, a fost emis un mesaj Ro-Alert, pentru avertizarea populației din localitatea Berislăvești, cu privire la prezența unor animale sălbatice (urși).
În continuare, salvatorii vâlceni rămân mobilizați 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și a aplicației de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
Căpitan Albinaru Sorin – purtător de cuvânt al ISU Vâlcea