CJ Constanța: Proiectul privind construirea Spitalului de Pediatrie Mama și Copilul avansează

799 0

Președintele CJ Constanța anunță că proiectul privind construirea Spitalului de Pediatrie Mama și Copilul avansează și au fost luate decizii importante în acest sens.

,,Proiectul privind construirea Spitalului de Pediatrie Mama și Copilul avansează și au fost luate decizii importante în acest sens. Proiectarea și execuția de lucrări va fi realizată de operatorul economic Asocierea CONCELEX, conform Deciziei CNSC, emisă astăzi. Următorii pași prevăzuți în această procedură includ demersurile specifice de semnare a contractului. De asemenea, se va constitui garanția de bună execuție aferentă contractului, iar apoi va fi emis Ordinul de Începere pentru serviciile de proiectare (faza PT) și execuție.

Suntem dedicați continuării acestui proiect important care vizează îmbunătățirea infrastructurii medicale și serviciilor de sănătate în beneficiul locuitorilor județului nostru. Personal, voi urmări cu atenție implementarea acestui proiect și voi reveni, periodic cu actualizări privind evoluția sa.”, declară prședintele CJ Constanța, Mihai Lupu pe pagina sa de Facebook.

Articole asemănătoare

Doar liberalii au mărit cu adevărat pensiile!

Postat de - 14 august, 2024 0
𝐏𝐒𝐃 -𝐢𝐬𝐭𝐢𝐢 𝐚𝐮 𝐦𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐭 𝐜𝐚̆ 𝐥𝐞 𝐦𝐚̆𝐫𝐞𝐬𝐜! 𝐏𝐞𝐧𝐬𝐢𝐨𝐧𝐚𝐫𝐢𝐢 𝐯𝐨𝐫 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐢, 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐚̂𝐧𝐝 𝐝𝐞 𝐯𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢, 𝟏𝟔 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭, 𝐝𝐞𝐜𝐢𝐳𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐜𝐚𝐥𝐜𝐮𝐥𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐩𝐞𝐧𝐬𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫.…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *