„La finalul săptămânii trecute am răspuns, alături de colega mea deputat Daniela Oteșanu, invitației pe care ne-au făcut-o angajații Casei de pensii a județului Vâlcea, la sediul din Râmnicu Vâlcea.
De-a lungul timpului, am lucrat foarte bine cu acești oameni. Inițiativa mea legislativă care a dat dreptul pensionării înainte de termen, fără penalități, persoanelor care au fost expuse poluării din zonele Râmnicu Vâlcea și Berbești, ne-a adus deseori față în față. Când documentezi o lege, ai nevoie de opinia specialiștilor și specialiștii în acest domeniu se găsesc la Casa de pensii din Râmnicu Vâlcea.
De data aceasta, am răspuns invitației lor pentru a le asculta, împreună cu Daniela Oteșanu, nemulțumirile și doleanțele proprii și pentru a identifica o cale de a-i sprijini în activitatea lor. Este arhicunoscut faptul că spațiile în care își desfășoară activitatea este unul impropriu și că volumul de muncă a rămas unul extrem de solicitant. Aici și în toată țara. Și este la fel de cunoscut că oamenii care lucrează în acest domeniu nu beneficiază de o răsplată financiară pe măsura muncii lor, în care să fie aplicat, cum este firesc, principiul salarizării echitabile în aceeași familie profesională. Mai exact, salariile caselor județene de pensii sunt considerabil mai mici decât ale angajaților cu poziții similare, ai Casei naționale de pensii publice (CNPP).
Salariații Casei de pensii a județului Vâlcea au descris această nedreptate într-o scrisoare pe care o atașez. Ei relatează în amănunt volumul de muncă depus, care se referă la gestionarea cazuisticii a circa 100 de mii de beneficiari, la nivelul lunii septembrie din acest an (vezi imaginile alăturate). Nu cu multă vreme în urmă, am discutat în amănunt cu ministrul de specialitate – o doamnă, din câte îmi amintesc – chiar la Râmnicu Vâlcea, despre spațiul prea mic în care își desfășoară activitatea Casa județeană de pensii de la noi. Îmi amintesc că a venit vorba și despre necesitatea unei informatizări mai bune și mai rapide pentru a crește nivelul de eficiență al muncii acestor oameni. Sediul acestei instituții este în același loc iar angajații reclamă nedreptăți în sistemul de muncă și de salarizare și o fac la nivelul întregii țări. Ce să mai zic de dotările tehnice, atât de importante în vremurile pe care le trăim.
Și eu, și colega mea deputat Daniela Oteșanu, știm că putem adresa întrebări și că putem face interpelări în Parlamentul României, care pot grăbi modernizarea acestui domeniu de activitate și care pot îndrepta nedreptățile salariale descrise aici. Subiectul pensiilor publice este unul destul de presant în țara noastră și are nevoie de instituții puternice și de oameni determinați să ajute la rezolvarea lui” a transmis deputatul de Vâlcea, Eugen Neață.
sursa:ziaruldevalcea.ro