Dumnezeu lucrează prin oameni.
Spunem adesea că nu mai există oameni buni.
Oare? Dar, planeta nu s-ar fi sfârşit demult fără ei? Fără oamenii aceştia buni, capabili, dedicaţi, care sunt trimişi atunci când este mai mare nevoie de ei, când orice speranţă pare pierdută?
Ei sunt printre noi!
Unde? Şi acolo unde, încercaţi de boală fiind, ne căutăm sănătatea.
Anul acesta, soarta m-a încercat greu, prin boală. Astfel, am ajuns la Spitalul Judeţean Vâlcea, păstorit de eminentul chirurg, dr. Dan Ponoran, mai exact, la Secţia Chirurgie. Păstorită de un alt chirurg eminent, dr. Radu Popescu. Un om absolut incredibil, delicat, blând, meticulos, atent, dedicat total profesiei sale. Un şef de secţie ce a ştiut să adune în jurul său cei mai buni medici chirurgi. Faima Secţiei Chirurgie a depăşit hotarele judeţului. Au început să vină, cu încredere, pacienţi din Gorj, Argeş, chiar şi Dolj. Săptămânal, medicul – şef, însoţit de elita chirurgilor vâlceni efectuează vizita mare, ca în filmele americane cu spitale. Fiecare pacient este vizitat, evaluat, se explica detaliile suferinţei, procedurile aplicate şi soluţiile propuse. Fantastic!
Omul gospodar şi bun şi dăruit îşi pune amprenta prea evident în locul unde se află.
Dacă în trecut vorbe de ocară, uneori, poate şi întemeiate erau aruncate asupra celor din spital, acum, lucrurile sunt peste imaginaţia multora. Confruntați cu un număr peste putere de pacienţi, cu un volum colosal de muncă şi, în anumite situaţii, cu salarii încă modeste, confruntaţi permanent cu riscul de burnout, oamenii în halate albe şi colorate trudesc asemenea albinelor dintr-un stup. Totul este organizat perfect.
Zi, noapte, weekend de weekend, în ture grele, suplinind lipsa personalului, prin grija guvernanţilor care mereu uită de capitolul cel mai important al vieţii noastre, Sănătatea, având grijă de prea multe saloane, cu prea mulţi pacienţi, care mai de care mai delicat, aceşti oameni fantastici, în halatele lor mereu curate muncesc colosal. Niciodată nervoşi, niciodată disperaţi, niciodată întinzând mâna după atenţii. Orice pacient, indiferent de sex, vârstă, statut social, boală, stare psihică este îngrijit ca un copil. I se vorbeşte frumos, este mângâiat, încurajat, tratat. Permanent, cineva se preocupă dacă îi lipseşte ceva sau dacă are dureri. Incredibil!
Nu am văzut, în ciuda unor presiuni psihice mari, vreodată, măcar un cadru medical care să ridice tonul la pacienţi. Adeseori, presa superficială a scris despre cazuri de asistenţi sau infirmieri care, în spitale, ar lega oamenii de paturi, ori i-ar neglija. Dar acea presă superficială are idee, ori s-a informat despre faptul că, de intervenţii chirurgicale şi îngrijire trebuie şi au dreptul să beneficieze şi bolnavii psihic, şi oamenii în vârstă, care îşi mai pierd deplinătatea facultăţilor mintale, şi cei cu sevraje după alcool sau droguri? Ştie presa superficială şi pusă pe scandal că adeseori, cadrele medicale plimbă de mână pe culoare acei bolnavi şi vorbesc cu ei pentru a-i linişti şi a-i lăsa pe ceilalţi pacienţi să doarmă liniştiţi? Se pare că nu. Ei, iată purul adevăr!
Spun unii: plătim bani grei pentru sănătate! Da. Dar, ştie presa răutăcioasă că şi personalul medical plăteşte statului cota de bani pentru Sănătate? Şi că aceasta nu este deloc mică! Nimeni nu e scutit! Poate că, eu sunt îngrijită din contribuţia la Sănătate a medicului sau asistentei sau infirmierului care mă îngrijesc.
Acest articol constituie felul meu de a mulţumi tuturor celor m-au îngrijit sau care lucrează la Secţia Chirurgie, de fapt, tuturor celor din Spitalul Judeţean Vâlcea. Un mic omagiu, pentru nişte oameni MARI!
Recunoştinţa mea, oameni minunaţi!
Kandy Eftimie Reisenauer
