Lumină, Oameni, Voluntariat, Emoție – LOVE. Eveniment caritabil la Shopping City Mall

448 0

Cu mare drag, Asociația Anastasia Ioana, care a adus împreună câteva organizații neguvernamentale, conduse de oameni inimoși, vă invită să luați parte la evenimentul caritabil „Lumină, Oameni, Voluntariat, Emoție – LOVE”, primul de acest fel organizat în spațiul pus la dispoziție cu generozitate de Centrul Comercial Shopping City Mall Râmnicu Vâlcea, în perioada 29 aprilie – 4 mai, în intervalul orar 10:00 – 22:00.

Este un eveniment cu totul special ce aduce în atenția noastră cauze demne de sprijinit și oameni pasionați, care își doresc să facă o schimbare în bine, să aducă bucurie și speranță în viețile celor din jur.

Participanți:

Asociația AIDE, Asociația Focus on Youth, Asociația pentru Promovarea și Susținerea Economiei Sociale, Asociația Voința, Asociația Not Different, Fundația Soul to Soul, Asociația Visuri și Abilități, Fundația Phoenix Carita.

Fiecare donație, fiecare achiziție, fiecare gest de implicare contează și poate face o diferență semnificativă în viața celor mai puțin norocoși ca noi, cei care dăruim.

Fie că sprijiniți educația pentru copiii și tinerii defavorizați sau vreți să aduceți lumină în viața vârstnicilor aflați în dificultate, fie că sunteți pasionați de protejarea mediului înconjurător, aveți ocazia să faceți diferența.

Sunteți invitați la standurile pline de culoare și speranță, unde veți găsi reprezentanți ai organizațiilor participante, care vă vor povesti despre cauzele pe care le susțin și modul în care puteți contribui la schimbare.

Poate vă doriți obiecte handmade, tablouri, cărți sau vreți să vă implicați în  activități de voluntariat, sunt mai multe moduri prin care puteți contribui în comunitatea noastră.

Vă așteptăm cu brațele deschise la evenimentul caritabil organizat la Shopping City Mall, unde bunătatea și generozitatea vor fi întâmpinate cu zâmbete calde și recunoștință sincera! Fiecare gest contează și fiecare contribuție aduce o schimbare în bine!

Pentru mai multe informații și actualizări despre eveniment, puteți urmări paginile Facebook ale organizațiilor participante:

Asociația Anastasia Ioana

 AIDE

Focus on Youth

Asociația pentru Promovarea și Susținerea Economiei Sociale

Asociația Voința

Asociația Not Different

Fundația Soul to Soul

Fundația Phoenix Carita

Mihaela iliescu

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *