Acte de vandalism suprinse de camerele video pe Podul Vinerii Mari

364 0

Puțin după miezul nopții de miercuri, 17.04, spre joi, 18.04, camerele de supraveghere din sistemul de monitorizare video al orașului au surprins doi bărbați în timp ce aruncau în râul Olănești 13 jardiniere cu flori amplasate pe balustradele Podului Vinerii Mari din centrul Râmnicului. Alertat imediat, echipajul de intervenție rapidă s-a deplasat în zonă și, coordonat de dispecerul de serviciu, i-a depistat în zona Pieței Centrale pe A.E. de 23 de ani, din Păușești-Măglași, și pe I.A, de 13 ani, din Râmnicu Vâlcea, care nu au putut oferi nicio explicație pentru faptele lor antisociale. Adultul A.E. a fost sancționat în baza art. 10, lit. f) din HCL nr. 396/2019 cu o amendă contravențională în valoare de 2.500 lei. Precizăm că zonele în care Primăria municipiului a dispus amenajări florale sunt supravegheate video, fiind monitorizate în permanență (24/7) de către operatorii din cadrul Dispeceratului Direcției Poliției Locale.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *