Investiţii şi în domeniul educaţional, la Dăeşti

551 0

Primarul George Popolan şi echipa sa de la Primăria Dăeşti au promovat zeci de proiecte în ultimii ani, pentru dezvoltarea localității. O atenție deosebită a fost acordată inclusiv domeniului educațional, astfel încât cadrele didactice şi elevii să beneficieze de cele mai bune condiții. A fost reabilitată, modernizată, extinsă și dotată Scoala Primară cu clasele I-IV, din satul Sanbotin, a fost implementat programul „Masă sănătoasă”, prin care toți copiii care urmează cursurile educative au beneficiat de o masă caldă. Sunt alte câteva proiecte aflate în derulare, în curs de implementare, tot în acest domeniu. Este vorba despre dezvoltarea serviciilor de educație timpurie complementare la nivelul comunei, care urmărește sprijinirea derularii unor activităţi educaționale, cât mai aproape de domiciliu, pentru copiii care nu pot frecventa în mod regulat un serviciu standard (creșă sau grădiniță) din diferite motive, de natură culturală, educațională, materială. De asemenea, tot în acelaşi stadiu, în curs de implementare, se mai află și proiectul pentru dotarea cu mobilier, materiale didactice si echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar din localitate. Prin aceste dotări se urmăreşte transformarea digitală a școlilor, facilitarea învățării online și accesul elevilor la tehnologie, prin laboratoare informatice si echipamente performante.

sursa: arenavalceana.ro

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *