Bǎrzăgeanu îi asigură pe cetăţenii din Mihăeşti că proiectul privind asfaltarea celor 27 de străzi rămase nemodernizate nu este poveste

538 0

Constantin Bărzăgeanu, primarul comunei Mihăeşti, combate o informaţie apărută în spaţiul public cu privire la drumurile programate pentru modernizare în această perioadă, prin P.N.I „Anghel Saligny”, şi anume că acestea nu s-ar mai asfalta şi Executivul local ar fi mâncat banii”, că proiectul ar fi doar o iufă electorală şi multe altele. „Primele documentaţii pentru proiectul de asfaltare a străzilor din Mihăeşti, pe o lungime de 10 km, s-au făcut din 2020, an în care s-a emis şi Certificatul de Urbanism nr. 319. Apoi, a urmat alergătura după avizele. În 2021, aveam deja expertize tehnice, ridicări topografice, şi am iniţiat proiectul de HCL, urmat de adoptarea Hotărârii nr. 63/7 octombrie 2021 – pentru a solicita finanţare nerambursabilă pentru asfaltarea drumurilor prin PNI „Anghel Saligny”, bani alocaţi de Guvernul României. În decembrie 2022, am demarat licitaţia, care a durat până în mai 2023. Aceştia sunt paşii legali. Procedura de achiziţii a fost câştigată de un operator economic, dar alţi ofertanţi au depus contestaţii şi totul s-a lungit până în august 2023.

Contractul de finanţare nr. 1952, cu Ministerul Dezvoltării, în valoare de 13.347.927 lei, a fost semnat în aceeaşi vară”, a făcut cunoscut Constantin Bărzăgeanu, primarul comunei Mihăeşti. Social-democratul a menţionat că autorizaţia de construire nr. 52 a fost emisă pe 18 august – anul trecut, iar câteva zile mai târziu, la 1 septembrie, s-a dat şi Ordinul de începere a lucrărilor. În perioada următoare, va începe asfaltarea celor 27 de drumuri. Şi vor fi realizate exact cum se prevede în proiect, cu două straturi de asfalt. Este o lucrare certă, nu mai încape discuţie. Lucrarea va fi urmărită de un diriginte de şantier, ca să ne asigurăm de calitatea acestora şi de respectarea la virgulă a proiectului. Fiecare cetăţean trebuie să înţeleagă că este o muncă titanică la un astfel de proiect şi chiar vreau să mulţumesc şi cu această ocazie echipei de la primărie, care îmi este alături şi, iată, împreună cu ea, reuşesc să realizez obiective importante şi frumoase. Rog cetăţenii să aibă răbdare, să aibă încrede că ne facem treaba, că ne luăm misiunea în serios şi cu siguranţă toate străzile vor fi asfaltate, indiferent dacă voi mai fi eu primar sau nu”, a adăugat Constantin Bărzăgeanu.

sursa: arenavalceana.ro

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *