Vă informăm că, urmare măsurilor dispuse la nivelul Centrului Local de Combatere a Bolilor Vâlcea pentru eradicarea Pestei Porcine Africane în județul nostru, au fost realizate următoarele:
– au fost prelevate probe de la doi porci mistreți de pe Fondul de vânătoare Dobrușa din comuna Ștefănești și au fost trimise, spre analiză, la I.D.S.A. București;
– au fost identificate de către echipe mixte formate din specialiști ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și personal al Inspectoratului de Poliție Județean, în baza unor acțiuni de control integrat, două persoane care transportau fără documente legale în vederea comercializării porcine, astfel:
a) în data de 04.01.2020, pe raza comunei Fârtățești, a fost identificată în trafic o persoană care transporta fără documente legale un număr de patru porci;
b) în data de 05.01.2020, pe raza orașului Brezoi, a fost identificată în trafic o persoană care transporta fără documente legale un număr de șase porci;
În ambele situații, porcii au fost eutanasiați și îngropați, iar persoanele în cauză au fost sancționate contravențional cu amendă de 5.000 de lei fiecare.
Și în perioada următoare vor continua acțiunile de identificare a persoanelor care transportă suine fără documente legale.
PREFECT,
TIBERIU COSTEA