Principalele rezultate ale activităților și misiunilor desfășurate de structurile județene ale Ministerului Afacerilor Interne, în contextul minivacanței prilejuită de sărbătoarea Rusaliilor ortodoxe

335 0

În perioada 22-24 iunie 2024, personalul Ministerului Afacerilor Interne din județul Vâlcea a fost suplimentat și mobilizat în vederea asigurării climatului de ordine publică şi a intervenţiei rapide în cazul unor situaţii de risc pentru cetăţeni.

În acest context, Instituția Prefectului – județul Vâlcea a asigurat, potrivit competențelor, coordonarea măsurilor de gestionare a climatului de ordine publică și pe linia situațiilor de urgență.

 

În perioada amintită, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au fost prezenți în teren pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente negative. În urma activităţilor desfăşurate pe drumurile publice din judeţ pentru siguranța traficului rutier, poliţiştii vâlceni au efectuat peste 1.000 de testări în vederea depistării celor care au consumat băuturi alcoolice ori substanțe interzise la volan. În cadrul acestor activități au fost aplicate 654 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 250.000 lei.

 

În perioada 22-24 iunie 2024, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea au fost pe teren, pregătiți să intervină în sprijinul cetățenilor, în cazul producerii unor evenimente nedorite. Jandarmii vâlceni au desfășurat, în perioada menționată, 100 de misiuni de ordine publică, atât independent cât și în colaborare cu celelalte structuri MAI. În urma misiunilor executate au fost aplicate 63 de sancţiuni contravenționale în valoare de 15.050 lei.

 

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al judeţului Vâlcea au desfășurat, în perioada minivacanței, 111 misiuni, dintre care 90 pentru acordarea măsurilor de prim ajutor și transportarea la unitățile sanitare a persoanelor cu afecțiuni medicale, 10 pentru stingerea incendiilor, 3 pentru protecția comunității și 8 pentru alte situații de urgență. În perioada amintită, echipajele SMURD au intervenit în 90 de cazuri pentru acordarea asistenței medicale de urgență, fiind asistate 94 de persoane.

 

De asemenea, specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vâlcea au desfășurat, în perioada menționată, activități de prevenire și informare cu privire la efectele negative ale consumului de droguri, atât în spațiile recreaționale aglomerate, precum și la evenimentele cu public numeros. În ceea ce privește linia telefonică verde, 0800.870.070, specialiștii CPECA Vâlcea au consiliat 17 persoane oferind, astfel, informaţii și suport și în aceste zile.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *