Voleibaliștii sunt gata de aventura din Filipine

324 0
Naționala României și-a aflat adversarele din grupa Campionatului Mondial, o competiție la care s-au calificat după o absență de 43 de ani
România va avea adversari puternici în grupa competiției care va avea loc anul viitor în Filipine: Polonia, Țările de Jos și Qatar. Meciurile vor avea loc în perioada 12-28 septembrie 2025.
Chiar dacă este o țară aflată la distanță de România, jucătorii noștri sunt siguri că vor avea susținători în tribune. Este vorba de membrii Ambasadei României în Filipine, care în frunte cu ambasadoarea Răduţa Dana Matache și-au anunțat deja prezența la meciuri.
„Am fost reprezentați la tragerea la sorți de ambasadoarea României din Filipine. Îi mulțumesc pentru faptul că ne-a contactat, ne-a reprezentat și ne-a transmis câteva idei cam unde se poate sta echipa și în ce condiții. Ne-a spus că abia așteaptă să cunoască echipa României și să strige, să vină cu drapelul României la acest Campionat Mondial. Deci avem deja o conexiune cu ce se întâmplă acolo, urmează mai departe să facem noi demersurile pentru a ajunge în Filipine” – Adin Cojocaru, președintele Federației Române de Volei.
În ceea ce privește adversarii din grupă, șeful federației este realist: la Mondiale nu există meciuri ușoare.
„E o competiție unde nu cred că ajung echipe slabe, medii sau puternice. Toate sunt acolo pentru a câștiga fiecare joc. Suntem în fața unor echipe cotate superior, dar cum noi am reușit să facem față unor echipe puternice și la Campionatul European, meciuri câștigate cu campioana olimpică, Franța, cu Croația care era bine cotată, cu Turcia, înseamnă că și noi putem juca și, de ce nu, să și câștigăm” – Adin Cojocaru, președintele Federației Române de Volei.
Secretul naționalei – prietenia dintre jucători
Marele atu al echipei noastre este faptul că jucătorii sunt ca o familie, în care nu mai contează rivalitățile de la echipele de club. De altfel, tricolorii au urmărit împreună tragerea la sorți, ei aflându-se, majoritatea, la Cupa Arcada, acolo unde au participat cu echipele lor de club: Dinamo, Steaua sau Arcada.
„Mă bucur foarte mult pentru că acești jucători, împreună cu selecționerul, au reușit să înțeleagă că până la urmă forța grupului e mult superioară individualităților, iar faptul că au stat împreună și au urmărit nu înseamnă decât că și-au dorit și că e un punct de plecare în pregătirea ce va urma pentru această competiție” – Adin Cojocaru, președintele Federației Române de Volei.
Turneul final al Campionatului Mondial masculin de volei este programat în Filipine, în perioada 12-28 septembrie. Echipa noastră va face parte din Grupa B, alături de Polonia, liderul clasamentului FIVB, vicecampioana olimpică și mondială și deținătoarea titlului european, Țările de Jos, ocupanta locului 13 în lume și Qatar, formația de pe poziția 21 în clasamentul mondial. Tricolorii sunt pe 26 în lume.
Tragerea la sorți a fost urmărită de președintele Federației, Adin Cojocaru, de la Baia Mare, acolo unde acesta participa la Consfătuirea Arbitrilor și Observatorilor de volei.
„Am urmărit tragerea la sorți cu bucurie și cu emoție am. Am fost în acest weekend la Baia Mare la o consfătuire a arbitrilor și a observatorilor. Eram în cadrul acestei consfătuiri și m-am retras pentru a putea urmări tragerea la sorți cu emoție și bucurie, așteptând să vedem să vedem cu cine ne putem confrunta” – Adin Cojocaru, președintele Federației Române de Volei.
Obligativitatea folosirii a doi jucători români în prima divizie a ajutat la calificarea la Mondiale
Conform șefului FRV, regula pe care a inițiat-o acum trei ani, alături de membrii Consiliului Director, ca pe teren la meciurile din prima divizie să se afle obligatoriu cel puțin doi jucători români, a contribuit la această calificare istorică a naționalei.
„Eu îmi voi menține declarația pe care am făcut-o dinainte de a apărea Legea Novak: cred că este extrem de utilă această folosire a jucătorului român în teren, pentru că am spus și mă repet nu poți realiza, nu poți creiona, nu poți antrena, nu poți performa cu niște jucători care să realizeze sau să formeze echipa națională, dacă în mare parte din timp doar se antrenează și sunt în zona rezervelor. 100% e un câștig și voi susține acest lucru, pentru că la noi, la volei, s-a demonstrat utilitatea ei” – Adin Cojocaru, președintele Federației Române de Volei.
Pentru selecționerul naționalei masculine, Sergiu Stancu, calificarea la Campionatul Mondial este cea mai mare performanță a carierei.
„Putem să învingem orice echipă dacă jucăm la nivelul nostru cel mai înalt. Este o grupă din care cu siguranță putem merge mai departe. Eu zic că la aceste Mondiale orice este posibil, cred că putem învinge și Țările de Jos și Qatar, dacă jucăm la cel mai înalt nivel. Cu polonezii, normal, șansele sunt de partea lor. Dar dacă am învins anul trecut, la Europene, Franța, campioana olimpică, de ce să nu ne gândim că putem învinge la Mondiale și vicecampioana olimpică, Polonia? Cu siguranță vom putea pune probleme” – Sergiu Stancu, selecționerul naționalei masculine de volei a României.

Articole asemănătoare

Noul monopost Ferrari

Postat de - 12 februarie, 2020 0
FacebookTwitterFerrari și-a prezentat noul monopost de  SF1000 Evenimentul de prezentare al noului monopost SF1000 al echipei de Formula 1 Ferrari…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *