Să fie 13 cu noroc şi pentru Sparta şi Dăeşti!

28 0

La Liga a III-a s-a ajuns în etapa a 13-a. În seria 8, campionatul este dominat de SCM Rm. Vâlcea. Dăeşti şi Sparta nu au avut, însă, tocmai rezultatele dorite. Dar sunt speranţe şi şanse pentru mai mult. Poate va fi cu noroc etapa a 13-a. Viitorul Dăeşti, după o serie neargă, va întâlni, la Fedeleşoiu, Gilortul Tg. Cărbuneşti. Cele două se află pe picior egalitate, ambele cu câte 13 puncte. Cu o victorie în faţa gorjenilor, dăeştenii pot ieşi din impas. Partida va avea loc sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 14.00, pe stadionul Gheorghe Ciucioi. Şi Sparta are meci tot acasă, la Horezu, dar vineri, pe 22 noiembrie, de la ora 14.00. Cu un moral bun după prima victorie a sezonului tocmai împotriva uneia dintre formaţiile aflate în cursa pe locul 2, care duce la barajul pentru promovare (ACSO Filiaşi), Sparta îşi doreşte să confirme şi cu ARO, mai ales că în meciul tur a pierdut două puncte dureros, în minutul 94. O victorie ar îndepărta-o de ultimul loc şi o poate apropia de locul 8, care la final de campionat poate însemna menţinerea în cel de-al treilea eşalon.

sursa: arenavalceana.ro

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *