Cătălin Moroșanu, în campanie antibullying prin școlile din Râmnic

1151 0

Cunoscutul luptător K1 și promotor Cătălin Moroșanu a derulat marți, 11 februarie, o campanie antibullying în două unități de învățământ reprezentative din Râmnicu Vâlcea: Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân” și Școala Gimnazială „Anton Pann”. În cadrul evenimentelor la care a participat din partea Primăriei Municipiului și viceprimarul Eusebiu Vețeleanu, Cătălin Moroșanu i-a îndemnat pe elevii de gimnaziu și de liceu să lupte împotriva acestui fenoment mult prea des întâlnit în școlile românești, a oferit, din propria experiență, sfaturi despre cum să facă față în cazul în care sunt victime ale unor astfel de agresiuni și a răspuns și întrebărilor puse de tinerii prezenți. Cum era de așteptat, fiecare dintre cele două întâlniri cu sutele de elevi vâlceni s-a încheiat cu sesiuni entuziaste de selfie-uri sau fotografii de grup. Cătălin Moroșanu se află în această perioadă în Râmnicu Vâlcea pentru a pregăti evenimentul cu numărul 26 al seriei Dynamite Fighting Show: confruntarea „Ziua Revanșei” va avea loc vineri, 7 martie, la Sala Sporturilor „Traian” și se anunță a fi evenimentul sportiv al anului.

 

 

Biroul de Presă

Articole asemănătoare

Comunicat C.S.P.M.

Postat de - 24 august, 2024 0
– Antrenorul Adrian Popa (FC Pausesti-Otasau ) a contactat telefonic în mod lipsit de fair-play pe jucatorii Rizea Gabriel și…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *