Valoarea activelor nete ale fondurilor mutuale din România în creştere

655 0

În luna ianuarie, fondurile mutuale româneşti au înregistrat intrări nete de 399 de milioane de lei. Numărul de investitori în fonduri a crescut în prima lună din acest an cu 2% comparativ cu luna anterioară şi cu 11% comparativ cu acum 5 ani. În decembrie, valoarea activului net al fondurilor de investiţii deschise româneşti s-a apreciat cu 2% faţă de ultima lună şi cu 22% comparativ cu acum 5 ani. Fondurile de acţiuni cumulau 4% din numărul total de investitori în fonduri româneşti şi 6% din totalul activelor nete ale acestora. Pentru fondurile de obligaţiuni aceste procente erau de 62%, respectiv de 71%.

Fondurile mutuale româneşti au avut o evoluţie în general favorabilă în luna ianuarie 2020. Cea mai bună performanţă anuală a unui fond în lei a fost de 54,5% pentru fondul Certinvest BET FI Index, urmată de fondul ETF -BET Tradeville cu 52,3% şi de fondul Certinvest BET Index cu un avans de 48,6%.

În ultimul an, performanţa medie a fondurilor în lei a fost de 16,1%, în timp ce performanţa medie a celor în euro a fost de 7% şi cea a celor denominate în dolari de 5,1%. În medie, în luna ianuarie 2020 fondurile de obligaţiuni în lei au adus un câştig mediu de 0,5%, faţă de o medie de 4,4% în ultimul an, în timp ce fondurile de acţiuni în lei au adus în medie un câştig de 0,7%, faţă de o medie în ultimele 12 luni de 35,3%.

 

 

CORNELIU CÎRSTEA

15.02.2020

Articole asemănătoare

Pe 20 mai 1388, într-un Hrisov de danie pentru Mănăstirea Cozia al voievodului Mircea cel Bătrân, sunt menționate localitățile, Râmnicu Vâlcea, Călimănești și Orlești

Postat de - 20 mai, 2023 0
1388 | 20 MAI | 2023 𝟔𝟑𝟓 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚 𝐚𝐭𝐞𝐬𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐨𝐜𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫ă 𝐚 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐢𝐭ăț𝐢𝐥𝐨𝐫 #𝐑â𝐦𝐧𝐢𝐜𝐮𝐕â𝐥𝐜𝐞𝐚, #𝐂ă𝐥𝐢𝐦ă𝐧𝐞ș𝐭𝐢 ș𝐢 #𝐎𝐫𝐥𝐞ș𝐭𝐢,…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *