Miss Baschet prinde aripi când are fetița alături la meciuri

12 0
Claudia Cuic este una dintre jucătoarele de bază cu care echipa de baschet a Rapidului vrea să dea lovitura în acest an
Rapid are planuri mari la baschet feminin în acest sezon, iar prezența în lotul echipei a uneia dintre cele mai experimentate jucătoare din România, Claudia Cuic (36 de ani) este o dovadă în plus că nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării. Startul în EuroCup este aproape, iar obiectivele sunt mari pe toate planurile.
„ Am venit aici să fiu campioana României, am venit aici să ajungem undeva departe în EuroCup, să putem să jucăm, să scoatem pieptul în față, să spunem da, și în România se poate” – Claudia Cuic, baschetbalistă Rapid.
Sezonul a început, în mod tradițional, cu o ședință foto. Claudia nici nu mai știe a câta din carieră este, dar de un lucru este convinsă: de la apariția pe lume a fiicei sale, nu mai are emoții nici la ședințele foto, nici la meciuri, ci atunci când își ia copilul de la școală.
„Am pierdut număratoarea ședințelor foto, să fiu sinceră. Acum, bucuria e mai mare pe teren, însă emoțiile sunt mai mari la școală, când aștept copilul” – Claudia Cuic, baschetbalistă Rapid.
Pentru Claudia, rolul de mamă și cel de sportivă de performanță se împletesc armonios. În timp ce își urmează pasiunea pentru baschet, ea prioritizează și creșterea fiicei sale, Cataleya, alături de familie.
„Eu cred că se îmbină foarte bine una cu alta. În continuare am timp pentru pasiunea mea, dar în același timp îmi fac o prioritate pentru a crește copilul așa cum îmi doresc, alături de familie, de soț” – Claudia Cuic, baschetbalistă Rapid.
Fetița crește înconjurată de mingi și săli de baschet, dar Claudia privește cu realism către viitorul ei sportiv.
„Cred că este prematur să vorbim despre chestia asta. Evident că îi place, trăiește în sală, crește în sală, e înconjurată de mingi, de sportivi. Ce sport o să aleagă sau ce meserie o să aleagă o să depindă chiar doar de ea. Noi o să o susținem, să facă ce îi place și la ce o să fie bună” – Claudia Cuic, baschetbalistă Rapid.
Este momentul potrivit pentru una dintre cele mai importante baschetbaliste românce ale ultimelor două decenii să-și aducă aminte de începuturile sale.
„Eu am început la 8 ani baschetul. De aia spun, pentru că Cataleya la 4 ani este prematur să vorbim că o să joace baschet sau nu. Am cochetat cu gimnastică, tenis, atletism. Încercăm de toate și rămânem unde ne place” – Claudia Cuic, baschetbalistă Rapid.
Numele fetiței, Cataleya, este unul cu rezonanță și nu a fost ales întâmplător. Claudia recunoaște că ea și soțul său s-au inspirat dintr-un film care i-a cucerit: Colombiana.
„Eu împreună cu soțul, oarecum inspirați dintr-un film, Colombiana. Cataleya deja vrea să-l vadă, dar cred că e prea micuță ca să înțeleagă anumite chestii care se petrec acolo” – Claudia Cuic, baschetbalistă Rapid.
Odată cu apariția pe lume a micuței, și ritualurile de dinainte de meciuri s-au schimbat pentru jucătoarea de baschet. Energia se îndreaptă către copil, iar timpul pentru rutina din ora de dinaintea fiecărui meci nu mai există.
„Cred că foarte multr din ritualurile mele s-au schimbat odată cu nașterea fetiței. Când nu mai ai aceeași atenție, nu mai ai aceeași putere pentru că o mare parte din energie ți se îndreaptă către copil și atunci nu mai ai aceeași energie să vii să-ți faci o rutină de o oră înainte de fiecare meci. Am schimbat rutina, dar o păstrez de când este Cataleya. Se poate spune înainte de Cataleya și după Cataleya, cam așa merge” – Claudia Cuic, baschetbalistă Rapid.
Legătura cu fiica sa rămâne însă profundă. Când Cataleya vine la meciuri, Claudia simte conexiunea lor specială.
„Da, de fiecare dată simt. Am avut mereu ajutor și susținere a familiei care să mă ajute cu ea și atunci oarecum sunt liniștită în momentul în care intru pe teren. Dar îmi place să o simt și îmi place să avem conexiunea aia de a ne transmite printr-o simplă privire puterea uneia alteia. Simt că am aripi” – Claudia Cuic, baschetbalistă Rapid.
Purtătoare a tricoului cu numărul 1, Claudia Cuic recunoaște că nu această cifră a fost mereu preferata ei. A început cu 10, apoi a jucat cu 4, a avut anumite accidentări și a simțit nevoia să schimbe puțin vibe-ul, până când a ales să rămână la 1, pe care îl păstrează de mult timp.
„Nu, nu am avut mereu numărul 1 pe tricou. Am jucat cu 10 când am început să joc ca și copil, după care am fost cu numărul 4, am avut anumite accidentări și am crezut că are ceva legătură să schimbăm puțin vibe-ul și tot și am ajuns la 1 pe care l-am păstrat de mult timp. La vârsta asta nu mai am superstiții. Odată poate mă legam de număr, îmi plăcea, îmi dădea oarecum putere sau așa, dar în momentul de față nu cred că numărul contează” – Claudia Cuic, baschetbalistă Rapid.
La 18 ani, a fost aleasă Miss Baschet
La 18 ani, când era o tânără speranță a baschetului românesc, Claudia a fost aleasă Miss Baschet.
„Mi-a plăcut și nu prea. Evident te mândrești cu chestia asta. Nouă ca și femei ne place să ni se spună că suntem frumoase și că suntem iubite și acceptate, dar în același timp, eu nu eram acolo pentru Miss. Eram acolo să fiu cea mai bună pe teren, să joc baschet, să fiu campioană, să câștig meciuri” – Claudia Cuic, baschetbalistă Rapid.
Experiențele internaționale au adus cu ele provocări și lecții de viață. Ea a jucat în multe campionate de lume, însă sezonul petrecut în Ecuador a fost cel la care se gândește cu mare bucurie. A fost mai mult o experiență de viață decât de baschet.
„Am terminat un sezon în Spania, după care am primit un telefon de la agentul meu și m-a întrebat dacă vreau să mă duc în Ecuador și am spus da. OK, fă-ți bagajele și a doua zi am plecat. A fost o experiență mai mult de viață decât de baschet, pot să spun, dar foarte mulțumită. În continuare păstrez legătura cu familia de acolo, au trecut 15 ani și tot suntem apropiați. Am jucat la 2.800 m înălțime, nu prea era aer” – Claudia Cuic, baschetbalistă Rapid.
Sacrificiile pentru baschet au fost enorme. Patru operații la genunchi, carieră internațională și o prezență constantă la echipa națională – toate au făcut parte dintr-un drum dedicat pasiunii. Acum patru ani, însă, a venit momentul să spună stop prezențelor la prima reprezentativă, pentru că a vrut să se dedice rolului de mama.
„M-am retras din echipa națională tocmai din cauza priorităților care s-au schimbat odată cu venirea fetiței și din cauza accidentărilor. Am patru operații la genunchi, am 36 de ani, am un copil. Nu mai am timp pentru echipa națională. Vă gândiți, noi suntem aici 10 luni, după aia vara mergi la echipa națională. Unde mai ai timp de familie?” – Claudia Cuic, baschetbalistă Rapid.
Totuși, recunoaște că niciodată nu a regretat că și-a dedicat viața baschetului și că nu ar refuza ocazia de a o lua de la capăt pe acest drum, dacă i s-ar oferi.
„Da, e un sacrificiu pe care l-aș mai face încă odată. Am trăit pentru baschet, trăiesc pentru baschet, am fost pasionată. Nu mi-a fost greu să mă antrenez de două, de patru ori pe zi. Nu era o problemă. Era greu să stau departe de teren. Da, baschetul este viața mea în continuare” – Claudia Cuic, baschetbalistă Rapid.
Rapid joacă în EuroCup în sala Giulești la 9 octombrie
Rapid va juca 6 meciuri în grupa EuroCup. Cele de acasă vor avea loc după următorul program: prima partidă e programată joi, 9 octombrie, de la ora 19.00, contra slovacelor de la Piestanske Cajky.
Apoi, miercuri, 5 noiembrie, tot de la ora 19.00, giuleștencele vor juca împotriva formației francize UFAB49 Angers.
Ultima partidă de acasă e programată joi, 27 noiembrie, tot de la ora 19.00, contra ibericelor de la Movistar Estudiantes Madrid.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *