Peregrini în “Miercurea Neagră”
Adăstăm la Montpellier, miercuri, 10 septembrie 2025, puțin după ora prânzului, venind cu autocarul dinspre Toulouse, după aproape 2 ore și un sfert de mers, în care am parcurs 240 km. Este a 5-a zi a unui voiaj întins pe 10 zile, în nordul Spaniei, sudul Franței, zona metropolitană a orașului elvețian Geneva și în nordul Italiei.
Suntem un mic grup de turiști români entuziaști din toate provinciile României și majoritatea suntem oarecum tensionați. Unii dintre noi sunt îngrijorați de-a binelea. Atmosfera dominantă în micul nostru grup de români este una de așteptare, febrilă chiar. De ce?
„Bloquons Tout!”
Cu numai o zi înainte, mass-media franceză anunțase pentru această zi cu surle și trâmbițe, pe toate canalele de comunicare posibile, mișcări de stradă de o amploare uriașă, inclusiv în Montpellier.
Mediul social politic francez al zilei este unul foarte complicat, Franța urmând să parcurgă o săptămână dificilă, de haos.
În plină criză politică, în ultimele luni, în spațiul online, a luat amploare pe rețelele sociale și în aplicațiile de mesagerie mișcarea „Bloquons Tout!” („Blocăm totul!”).
În fapt, este vorba de o inițiativă cetățenească bazată pe furia oamenilor față de scăderea puterii de cumpărare și dificultatea tot mai mare a francezilor de a-și acoperi cheltuielile lunare.
Fără a avea un lider clar identificat, mișcarea, inspirată din cea a „Vestelor galbene” din 2018, are obiectiv declarat paralizarea transporturilor, a școlilor și a vieții de zi cu zi din Franța.
Să mai adăugăm că protestele sunt organizate pe fondul frustrării provocate de planurile de austeritate, fiind planificate chiar în ziua în care, la Palatul Matignon, sediul guvernului, are loc ceremonia de predare-primire între François Bayrou, premierul demis de Parlament, și succesorul său, Sébastien Lecornu.
În contextul celor consemnate mai sus, din cauza protestelor anunțate, alertat de situație, Ministerul Afacerilor Externe român a transmis marți după-amiază o avertizare de călătorie pentru românii care ajung în Franța, fie ca să călătorească, fie ca să tranziteze țara.
Centru cosmopolit și de echilibru. Tradiție administrativă de admirat
Montpellier este așezat în sudul Franței pe un teren deluros și este străbătut de râul Lez.
În partea sudică a orașului, la o distanță de aproximativ 11 km, se află Marea Mediterană, a cărei plajă se mândrește cu o abundență de nisip și soare, cu priveliști uimitoare ale oceanului.
Printre cele mai cunoscute se numără plajele din Carnon, Palavas-les-Flots, La Grande-Motte și L’Espiguette, cu nisip fin unele dintre ele sălbatice, provocatoare.
Capitală a departamentului Hérault și a regiunii Languedoc-Roussillon, Montpellier este, în același timp, centru metropolitan pentru Occitania, cea mai sudică regiune administrativă din Franța continentală.
Actuala organizare administrativă a zonei datează de la 1 ianuarie 2016, când au fost comasate regiunile Languedoc-Roussillon și Midi-Pyrénées.
Creat în urma Revoluției din 1790, departamentul Hérault, numit după râul omonim care traversează ținutul, este unul dintre cele originale ale Franței.
În vechime, orașul se numea Monspessulanus (fr. mont pelé) care semnifica „muntele gol” (nume datorat vegetației sărace a acestuia).
Fondat în secolul al X-lea al mileniului trecut, Montpellier a devenit încă din Evul Mediu un centru cultural și economic cosmopolit, în care creștini, musulmani și evrei au conviețuit în bună înțelegere, toleranță interconfesională și respect reciproc.
Învățământ medical de cea mai înaltă calitate
Nu putem trece cu vederea faptul că Montpellier are trei universități și este un renumit centru de învățământ medical. Facultatea de Medicină, cea mai veche din Europa, funcționează din secolul al XIII-lea, iar astăzi este una dintre cele mai valoroase și apreciate instituții de învățământ superior din Franța.
Rămânem în același domeniu și subliniez că, tot aici, la sfârșitul secolului al XII-lea, mai precis între anii 1170 și 1117, a luat ființă Ordinul Ospitalierii Sfântului Spirit.
Membrii acestui ordin de călugări catolici s-au dedicat încă de la fondare ajutorării săracilor, orfanilor și bolnavilor, găzduind, de-a lungul timpului, în spitalele lor și pe călătorii pelerini.
România, recunoscătoare Montpellier-ului!
În iureșul pregătirilor pentru excursie, căutând să identific și să adun cât mai multe date geografice, istorice și culturale despre itinerar, am descoperit și o informație sui generis, de referință, pentru apariția și organizarea sistemului sanitar în România, având legătură directă cu, ați intuit bine, cu orașul… Montpellier!
Astfel, potrivit consemnărilor istoricilor, în anul 1298, Ordinul Ospitalierii Sfântului Spirit a fondat la Sibiu, Spitalul Sf. Spirit, primul așezământ medical de acest fel de pe teritoriul actual al țării noastre.
Cea mai rapidă dezvoltare în ultimul sfert de veac
Cu puțin peste 300.000 de locuitori, Montpellier este a șaptea municipalitate din Franța și al treilea ca mărime de la Marea Mediterană (după Marsilia și Nisa). Din punct de vedere economic, Montpellier prezintă un avantaj vital cu poziția sa pe ruta de transport, care unește Spania la vest cu Italia la est, via căile rutiere din sudul Franței.
Rămânând tot în acest domeniu, consider relevant să evidențiez că datele statistice economice franceze certifică dezvoltarea cea mai rapidă a Montpellier-ului în ultimii 25 de ani.
Atracție multidirecțională pentru urbea cu 300 de zile însorite pe an
Să adăugăm și o mică picanterie climatologică: orașul Montpellier se mândrește cu o medie de 300 de zile însorite pe an, record absolut în Franța.
În același timp, cu foarte multele sale parcuri urbane, este unul dintre cele mai verzi orașe ale Europei.
Cu un mix unic de istorie, cultură, natură și de modernitate, Montpellier este unul dintre cele mai atractive orașe din sudul Franței.
Tur în forță cu experiențe unice
Ajunși în Montpellier, la coborârea din autocar, ne sfătuim cu ghidul, Adrian, bun vorbitor a câteva limbi de mare circulație internațională, cunoscător avizat al geografiei și istoriei locurilor vizitate.
Concis și la obiect, Adrian ne oferă variantele posibile pentru scurtul timp pe care îl avem la dispoziție la Montpellier.
Noi, cei din grup, „cădem la pace” relativ repede și ne stabilim ca obiectiv principal, pentru timpul disponibil, să luăm contact cu farmecul părții vechi a urbei.
Asta pentru că zona este realmente un muzeu de arhitectură franceză din epoci diverse.
Saint Pierre – biserica devenită catedrală
Urcăm preț de câteva minute la Catedrala Saint-Pierre. Inițial biserică, fondată la 1364 de papa Urban al V-lea, a primit statutul de catedrală în anul 1536 când a devenit capela „Monastère-Collège Saint-Benoît Saint-Germain”.
Istoricii de artă francezi consideră acest monument drept cel mai reprezentativ exemplu de catedrală-fortificație din întreaga regiune.
Privirile ne sunt fascinate de dimensiunile sale impresionante și detaliile intricate ale fațadei sale, cu arhitectura sa gotică și vitraliile sale spectaculoase.
Catedrala este majestuoasă, impunătoare, impresionantă prin combinația unică de măreție și delicatețe, valorificată de arhitecții francezi decizia de a păstra piața medievală în jurul monumentului, pentru ca acesta să ofere cât mai mult din frumusețea acumulată în aproape șapte secole de istorie.
Fără tăgadă, Catedrala Saint-Pierre este un adevărat monument al istoriei și artei religioase.
Promenada Peyrou – amenajată încă de la 1689
Pe străzi de un farmec aparte, ne îndreptăm pașii spre L’Écusson, vechiul centru al Montpellier-ului, cartier istoric cu străzi înguste pietruite și clădiri cu arhitectură medievală.
Continuăm drumul spre partea vestică a zonei, cea mai înaltă a urbei, Promenada Peyrou, amenajată de arhitectul Giral încă de la 1689, care se întinde pe 4,59 hectare. Cunoscut și ca „Piața Regală”, ansamblul se află la periferia bătrânului cartier L’Écusson și este renumit prin impresionantul arc de triumf, statuia monumentală ecvestră de la 1828 a lui Ludovic al XIV-lea, binefăcătorul orașului, precum și pentru panorama uimitoare pe care o oferă asupra Munților Cevennes, Mării Mediterane și asupra orașului.
Arceaux – model de arhitectură clasică
Apeductul Saint-Clément sau Arceaux a fost construit în secolul al XVIII-lea, între 1724 și 1765, pentru alimentarea cu apă a numeroaselor fântâni din centrul orașului din izvorul Saint-Clément, situat la 14 km de oraș, iar turnul de apă în anul 1754.
Pentru apeduct, constructorii au folosit piatră locală Castries și au căptușit cu plumb canalele. Asta pentru a prevenit înghețul în lunile de iarnă și a asigura o alimentare constantă cu apă pe tot parcursul anului.
Arceaux, monumentalul apeduct, a dat numele cartierului pe care îl traversează și este celebru în mediul ingineresc, în special, pentru stratul dublu de arcade (53 la număr) din porțiune sa de mijloc, care se întinde pe o lungime de peste 800 de metri.
Evidențiem că, în alegerea soluției tehnice optime, proiectanții francezi s-au inspirat din apeductele tradiționale romane, iar apeductul prelungit cu turnul de apă este considerat model de arhitectură clasică.
„Cele trei grații”,
fiice ale lui Zeus, din… silicon!
În „Place de la Comédie”, piața centrală a orașului, admirăm fântâna “Celor trei grații”. Thalié, Euphrosyne și Aglaé, grațiile mitologice, fiicele lui Zeus, erau personificări ale frumuseții și grației feminine, cu reprezentarea: tinerețe/frumusețe – Thalia, veselie – Euphrosyne și eleganța – Aglaé.
Foarte puțini dintre vizitatori știu că statuia, operă a sculptorului Etienne d’Antoine, în fapt, este o copie din rășină sintetică.
Grupul statuar autentic, din marmură de Carrara, depus inițial, în 1776, în holul „L’Opéra Comédie”, de-a lungul timpului, a fost mutat apoi vremelnic în diverse locuri, actualmente, fiind protejată… de poluare.
Operă Națională de… milioane!
„L’Opéra Comédie” are o clădire impunătoare, cu o arhitectură impresionantă, un veritabil teatru „a l’italienne”. Este cel mai mare din Franța după cel din Bordeaux. Aici, funcționează Opera Națională Montpellier Languedoc-Roussillon, înființată în 1755, care, a primit statutul de Operă Națională în anul 2002.
În acest lăcaș de cultură, apreciază atât publicul, cât și criticii de specialitate că opera, teatrul și dansul sunt la un înalt nivel artistic, calitatea spectacolelor prezentate aici este remarcabilă.
Ne bucurăm de atmosfera vibrantă a orașului, de pulsul străzilor, admirăm stilul de viață modern și remarcăm comportamentul relaxat al localnicilor la fiecare pas făcut. Și, pentru a da tușa finală tabloului general al orașului, să consemnăm că nu am omis să ne desfătăm privirile cu farmecul discret al magazinelor, muzeelor iar simțurile cu cel al… restaurantelor!
„Comedia” din…
„Place de la Comédie”
La primul contact vizual cu „Place de la Comédie”, intrând în piață dinspre Esplanada Charles-de-Gaulle, parc aflat în prezent în reabilitare, vastitatea pieței, amenajată la 1775, și monumentalitatea clădirilor care o mărginesc mă copleșesc.
Instantaneu, privirea îmi este atrasă de o pancartă nu prea mare inscripționată „Cantine populaire”.
Un alt carton cu inscripția „Macron démission!” stă rezemat de măsuța improvizată a cantinei. La scurt timp, observ mai în spate spre parcul de alături, fixată pe un gard metalic, încă o altă pancartă cu îndemnul: „Participation!”
Mai sunt și alte cartoane, plasate pe măsuță sau rezemate de ea. Unul dintre ele îl avertizează pe primul ministru abia anumit în funcție, al cărui scaun se clatină în aceste zile: „Lecornu, fais-toi cuire le cul!” (Lecornu, gătește-ți fundul!). Pe altele două citim: „Non à l’austerite! Oui à la generosite!” (Nu austerității! Da generozității!) și „Se masquer – se protéger!” (Te maschezi, te protejezi!).
Apă, ceai și alte nimicuri… alimentare!
Câțiva tineri cu măști pe figură oferă amatorilor pahare cu apă, ceai, gustări frugale, supe, produse de patiserie, precum și alte nimicuri artizanale toate… alimentare. Cum cantina populară nu are mimic comun cu accepțiunea pe care noi, românii, o atribuim sintagmei cu pricina, înclin să cred că este doar un pretext al organizatorilor manifestației pentru asigurarea „condiției fizice” a celor prezenți în piață, pentru mai târziu.
Jandarmeria și Poliția – în alertă
Este ora prânzului. Circa 600-700 de tineri sunt răspândiți în „Place de la Comédie”, în grupuri-grupulețe.
Pe laturile vastei piețe, observ că intrările, absolut toate, sunt flancate de echipe de jandarmi și polițiști ale căror mașini sunt inscripționate cu însemnele „Gendarmerie nationale” și „Police nationale”.
Evident, instituțiile de forță ale statului francez, ca și noi de altfel, sunt în stare de alertă. Echipe formate din câte două persoane, unele mixte (bărbat, femeie), supraveghează tot ce mișcă în jur. Sobrietatea și privirile lor reci și ferme impun respect.
Remarc cu oarecare strângere de inimă că autoritățile de forță franceze, aflate la datorie, evident, în slujba Republicii, poartă la vedere, cu mândrie chiar, armamentul din dotare.
Zâmbete cu complicitate… șugubeață!
Odată intrat în piață, scot telefonul și încep să fac fotografii. Mă apropii. Dana, soția, grijulie și temătoare, rămâne câțiva pași în urma mea, dar nu pregetă să mă dojenească cu voce îngrijorată: „Nu te apropia, Iulian!” Mă prefac că nu o aud. Nu rezist tentației și, din curiozitatea pur gazetărească, înaintez câțiva pași printre protestatari. Sunt singurul cu chelie și barbă albă.
Aproape toți cei din preajmă îmi sunt la vârsta adolescenței, la prima tinerețe cum am spune noi, românii.
Francezii, tineri și entuziaști, joviali, intră în conversație cu cei din jur, părând a se cunoaște de-o viață.
Majoritatea dintre ei afișează un ton vesel, de bine dispunere. Fețele, privirile și zâmbetele lor emană o notă de încredere, siguranță, însă și de complicitate, aș zice, șugubeață!
Întâmplare cu un tinerel jovial și descumpănit
Continui să adun „lucruri” care spun mai mult decât 1.000 de cuvinte laolaltă – imagini. La un moment dat, un tinerel, cu voce pițigăiată, calmă însă, mă abordează zâmbind, cu respectul cuvenit unui senior, și mă întrebă ce fac. Îi răspund la fel de politicos și potolit că de vină este deformația profesională a unui jurnalist pensionar. Zâmbește oarecum descumpănit de răspunsul meu și se depărtează spre tovarășii săi din apropiere.
Aflat în apropierea măsuței improvizate a „cantinei”, la un moment dat, aud vocea, de această dată, alarmată a soției: „Hai, Iulian, grăbește-te, ne pierdem de grup!” Deși nu-mi convine deloc să plec din piață, cu părere de rău, conștientizez că soția are dreptate. Așa că abandonez fotografiatul și pornim împreună pe urmele colegilor de excursie. Aceștia s-au răspândit care încotro printre manifestanți iar noi abia că îi mai zărim.
În cele vreo trei ore alocate pentru colindat prin Montpellier, avem parte nu numai de încântare istorică, arhitecturală și peisagistică, ci și gastronomică (vizităm Les Halles Castellanes).
Operațiunea “strecurarea”
Suntem la o oarecare depărtare de „Place de la Comédie”, punctul cel mai fierbinte al zilei în Montpellier.
Undeva, în imediata apropiere apeductului Saint-Clement, care are ca punct terminus celebrul Turn de apă din Parcul Peyrou, constat că se apropie cu repeziciune ora 14:45, ora stabilită pentru plecarea din Montpellier.
Timpul scurt pe care îl mai avem la dispoziție pentru a ne înapoia în Avenue Frederic Mistral/Boulevard d’Antigone, unde este parcat autocarul, ne obligă să alegem calea cea mai scurtă: traversarea în diagonală a „Place de la Comédie”. Asta, mai pe șleau, este sinonim cu strecurarea printre manifestanți. Toate bune și la locul lor, dar acum, „operațiunea” prezintă oarece riscuri, piața fiind acum aproape plină cu protestatari.
Jos, jos, jos…
Intrăm în piață venind de pe strada Foch, una din principalele două artere comerciale ale orașului, și încercăm să ajungem în partea opusă a pieței spre Bulevardul Frederic Mistral. Trecem printre manifestanții care cu trei ore înainte erau doar câteva sute, liniștiți docili și pașnici. Acum sunt câteva mii, aproximativ 5-6.000, sunt vioi, guralivi, iar animația este generalizată. Mai toți scandează cu foc lozinci care pentru noi, românii, sună cam așa: „Jos capitalismul!, „Jos sistemul!”, „Jos Macron!” etc..
Poliția franceză nu se poate plânge că prezența ei în piață este ignorată de protestatari. Multe dintre „strigături” lor îi sunt adresate cu vădit entuziasm colectiv.
„Guralivi”, dar pașnici
Remarc un fapt pozitiv, demn de o democrație funcțională și consolidată: manifestanții scandează/strigă cu putere, cu o oarecare ordine/disciplină, dar, lucru de admirat pentru o democrație reală, fără pic de nuanță/tentă de violență verbală sau fizică.
Eu și Dana, în criză de timp, cu chiu cu vai, ajungem aproape de ieșirea din piață, la punctul nostru țintă mult dorit. Ne oprim. Eu continui să fac fotografii. Deodată, o aud pe Dana precipitată: „Iulian, hai să plecăm mai repede de aici! Am simțit stropi de apă pe braț!” Cum vremea era bună și nu ploua, într-o clipă, am luat viteză în direcția autocarului parcat pe Bulevardul Frederic Mistral/d’Antigone, nu departe de piață și bine am făcut luând decizia într-o clipă.
Petarde, jeturi de apă și… lacrimogene
Brusc, zgomote puternice acoperă piața. Sunt petardele lansate de jandarmi și polițiști. Larma se amplifică la paroxism, devenind asurzitoare. Țipete și urlete iau locul scandărilor pașnice de până atunci.
După o clipă, jeturi de apă și de lacrimogene sunt lansate asupra pieței dinspre Promenada Charles-de-Gaulles, unde sunt amplasate autospecialele Jandarmeriei și Poliției. Mulțimea aflată în piață o rupe la fugă.
Agitația din piață se transferă pe… WhatsApp!
Mă aflu acum la o distanță apreciabilă, sigură, și privesc cu îngrijorare spre mulțimea care se dispersează în pas alergător spre ieșirile laterale ale „Place de la Comédie”. Din acest moment, atenția îmi este captată total de telefon. Pe grupul nostru de WhatsApp, al excursiei, încep să curgă mesaje de la cei care întârzie să apară la autocar.
Aura, doamna roșcată din Galați, solicită: „Întârziere 15 minute!”
I se alătură după un minut și Raniaa, tânăra bucureșteancă: „Și noi!”
Aura revine: „Am ocolit manifestanții!”
Imediat, apare o precizare îngrijorătoare de la Raniaa: „Suntem la mijloc și nu putem să ieșim!” (din mijlocul protestatarilor, evident!).
La autocar, tensiunea este în creștere. Adrian, ghidul, postează în clipa următoare harta cu locul de întâlnire însoțită de mesajul: „Vă așteptăm la autocar. Lângă sediul poliției!”
Raniaa continuă: „La noi mai durează. Am ocolit mult!”
Privesc ceasul. S-a făcut deja ora 3:58, moment în care ghidul, vizibil îngrijorat postează apelul: „Vă rog să vă grăbiți. Știu că trebuie ocolit!”
După câteva minute, toți cei care am ajuns la autocar răsuflăm oarecum ușurați. Aura, Raniaa și însoțitorii lor ajung la autocar. Lipsesc însă cele două doamne din Sibiu: Ani și Meri.
Tot pe WhatsApp, dă un semn Meri, una dintre ele: „Am ieșit de la mall, nu știm unde este sediul poliției!”.
Adrian, cu ochii pe WhatsApp, îi răspunde imediat: „Veniți exact pe unde am venit, pe pasarelă!”.
După alte două minute, la ora 4:09, cealaltă doamnă, Ani, sporește instantaneu tensiunea în rândul nostru: „Pasarela este închisă!”.
Adrian, ghidul, îngrijorat, chiar agitat, le anunță telefonic, precipitat, să se oprească din drum și să-l aștepte în locul în care se află. Pleacă după cele două doamne și se întoarce cu ele în câteva minute.
Lacrimi în Bulevardul Frederic Mistral cu final sec și post-scriptum în 3 puncte
Cu părere de rău, observ că unii dintre colegi lăcrimează. Evident, nu este vorba de lamentații, ci de efectul… piperului din gazele lacrimogene ale jandarmilor și polițiștilor francezi! Democrația cere sacrificii, nu?
Conform uzanțelor, Adrian, ghidul, face, din nou, „inventarul”. Răsuflăm ușurați: suntem toți prezenți! Autocarul, după o întârziere îngrijorătoare pentru programul excursiei, în sfârșit, este gata de plecare!
Scurt pe doi: aista-i „comedia” pe care am trăit-o eu în Montpellier, „Place de la Comédie”, în 10 septembrie 2025, „Miercurea Neagră” a democrației franceze! Quod scripsi, scripsi!
Iulian POPESCU
P. S.1: Președinte al consiliului general departamental Herault este Kléber Mesquida, Partidul Socialist.
P.S.2: De la 20 iulie 2020, primar al Montpellier-ului este Michael Delafosse, membru al Partidului Socialist.
P.S.3: Renumita publicație franceză „Le Figaro”, nr. 25.206, din aceeași zi de 10 septembrie 2025, completează fericit cele relatate mai sus de mine, începând cu prima pagină. Iată titlurile: „Ultimul cartuș” (Editorial), „Un dispozitiv excepțional pentru contracararea <Blocăm totul!>” (articol).
