Onor la generali!

364 0

Marți, 11 noiembrie, la sediul Serviciului Județean Vâlcea al Arhivelor Naționale Vâlcea, din Râmnicu Vâlcea, s-a desfășoară Simpozionul național „Biruința prin Jertfă”, ediția a III-a, „Martiriul generalilor”.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – Centrul de Cercetări Istorice „Pr. Dumitru Bălașa” Râmnicu Vâlcea, în colaborare cu Serviciul Județean Vâlcea al Arhivelor Naționale Vâlcea și Editura Militară.

Manifestarea a fost dedicată eroismului și martiriului generalilor români pe fronturile celor două războaie mondiale, pentru întregirea și reîntregirea națională, în prizonieratul sovietic și în lagărele de exterminare fizică și psihică ale României comuniste.

Evenimentul face parte din proiectul „Pe urmele eroilor și martirilor neamului” și este închinat împlinirii, la 9 mai 2025, a 80 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, cel mai mare, mai sângeros și mai distructiv război din istoria omenirii.

În deschiderea simpozionului a fost transmis un mesaj din partea ÎPS Vasarnufie, arhiepiscopul

Râmnicului, care a adus, între altele, a adus un pios omagiu eroilor neamului românesc, tuturor militarilor și civililor care s-a jertfit pe altarul aspirațiilor României.

Totodată, a fost prezentată contribuția nemijlocită a Bisericii Ortodoxe Române la lupta pentru idealurile naționale, pentru libertatea și independența României.

Simpozionul a omagiat martiriul generalilor români în contextul luptei de clasă, declanșată de ocupantul străin după anul 1945, pentru distrugerea elitelor României și pentru anihilarea identității naționale.

La lucrările simpozionului au participat istorici militari, cercetători și profesori universitari din: Băile Olănești, Brașov, București, Bujoreni – Vâlcea, Constanța, Drăgășani, Drobeta-Turnu Severin, Iași, Râmnicu-Vâlcea, Roman și Târgu-Jiu.

Proiectul a fost inițiat de profesorul vâlcean Eugen Petrescu, membru al: Forumului Cultural al Râmnicului, cu sediul la Râmnicu Vâlcea; Societăţii Culturale „Anton Pann”, Cercului Cultural „Chesarie de Râmnic, Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor”, Ligii Scriitorilor din România, Asociaţiei Culturale „Timocenii”, Cercului de la Râmnic „România – Grădina Maicii Domnului”, Asociaţiei de Cultură şi Umanitate „Viaţa de pretutindeni”.

Pe agenda simpozionului au fost înscrise comunicările:

  • „Distrugerea generalilor o cerință a luptei de clasă– Gbg.Rtr. Grigore Buciu, București;
  • „Generali români martiri ai închisorilor comuniste – Rtr. Remus Macovei;
  • „Generalul Ioan Dumitrache – printre primii generali români sub represiunea comunistă – CRtr. prof.univ.dr. Ioan Vlad (Brașov);
  • „Generalii Ion-Iancu și Dumitru Carlaonț – două exemple de devotament pentru țară și neam, răsplătit cu închisoare comunistă – Cuniv.dr. Tudor Rățoi, Drobeta-Turnu Severin;
  • „Generalul Constantin Tobescu, șeful serviciului de informații al Jandarmeriei (1941-1944) – Prof.univ. dr. Alin Spânu, București;
  • „Episcopul general de brigadă Partenie Ciopron, în atenția organelor de represiune ale regimului comunist. De la Episcopia Armatei, la Episcopia Romanului și Hușilor” – Pr.dr. Aurel Florin Țuscanu, Roman;
  • „Generalul Livius Teiușanu – erou pe front în lupta cu inamicul, dușman în confruntarea cu regimul politic autoritar” – Col.Rtr. prof.univ.dr. Alexandru Oșca (București).
  • „Generalul Gheorghe Avramescu – o soartă nemeritată – Pdr. Ion Al. Popescu, Băile Olănești;
  • „Calvarul generalului maior Ion Eremia, adjunct al ministrului Apărării Naționale Emil Bodnăraș – Gbg.Rtr. prof.univ.dr. Mircea Vladu, Bujoreni, Vâlcea;
  • „Condamnările generalului Gabriel Negrei” – Col.Rtr. Remus Macovei, Constanța;
  • „Contraamiralul Horia Măcellariu, erou de război <recompensat> cu 16 ani de detenție în închisorile comuniste – Cdor.Rtr. prof. univ. dr. Ion Damaschin, Constanța;
  • „Generalul Gheorghe Rasoviceanu, comandantul Regimentului Nr. 9 Vânători, nașul Marelui Voievod Mihai, devenit un paria al Republicii Populare Române – dr. Dumitru Valentin Pătrașcu, Târgu-Jiu;
  • „Generalul de divizie Grigore Georgescu – martirul de – Col.Rtr. Marian Gargaz (București).

Sesiunea de comunicări de la Râmnicu Vâlcea a fost moderată de Gl.bg.Rtr. Grigore Buciu, vicepreședinte al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, membru în Consiliul Științific al Centrului de Cercetări Istorice „Pr. Dumitru Bălașa”.

Comunicările urmează a fi publicate într-un volum omagial închinat împlinirii, la 9 mai 2025, a 80 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial.

Iulian POPESCU

Articole asemănătoare

Pe 20 mai 1388, într-un Hrisov de danie pentru Mănăstirea Cozia al voievodului Mircea cel Bătrân, sunt menționate localitățile, Râmnicu Vâlcea, Călimănești și Orlești

Postat de - 20 mai, 2023 0
1388 | 20 MAI | 2023 𝟔𝟑𝟓 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚 𝐚𝐭𝐞𝐬𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐨𝐜𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫ă 𝐚 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐢𝐭ăț𝐢𝐥𝐨𝐫 #𝐑â𝐦𝐧𝐢𝐜𝐮𝐕â𝐥𝐜𝐞𝐚, #𝐂ă𝐥𝐢𝐦ă𝐧𝐞ș𝐭𝐢 ș𝐢 #𝐎𝐫𝐥𝐞ș𝐭𝐢,…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *