Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea și-a sărbătorit cu deosebită solemnitate hramul închinat Sfântului Grigorie Decapolitul, ocrotitorul sfântului așezământ și unul dintre marii sfinți făcători de minuni ai lumii ortodoxe.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, și Preasfințiții Părinți Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, Visarion, Episcopul Tulcii, Benedict, Episcopul Sălajului, Paisie Lugojanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, Teofil Trotușanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, înconjurați de un ales sobor de preoți și diaconi.
Anul acesta, evenimentul a avut o încărcătură aparte, marcând 1183 de ani de la trecerea la cele veșnice a sfântului (†842).
Ca în fiecare an, pelerinii au venit în număr mare să înalțe rugăciuni, să se apropie de sfintele moaște și să ia parte la bucuria unei tradiții neîntrerupte de peste cinci secole.
Punctul central al sărbătorii l-a reprezentat Sfânta Liturghie arhierească, săvârșită în curtea mănăstirii de un sobor de nouă ierarhi, în frunte cu Înaltpreasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei și Înaltpreasfințitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, gazda și organizatorul hramului.
Alături de cei doi ierarhi au slujit episcopi și arhierei din alte eparhii, preoți și monahi din întreaga Mitropolie a Olteniei, conferind sărbătorii o dimensiune de profundă unitate duhovnicească.
Cântările bizantine, sobrietatea ritualului, mulțimea credincioșilor și atmosfera luminoasă au transformat slujba într-o mărturie puternică a tradiției ortodoxe neîntrerupte și a continuității vieții spirituale din această parte a țării.
Pe tot parcursul zilei, sute de credincioși au trecut prin fața raclei de argint care adăpostește Sfintele Moaște ale Sfântului Grigorie Decapolitul – una dintre cele mai valoroase relicve aflate pe teritoriul României.
„Povestea acestor moaște este legată inseparabil de istoria mănăstirii: în 1497, marele ban Barbu Craiovescu, ctitor al Bistriței, le-a adus cu mare prețuire de la Constantinopol, transformând lăcașul într-un important centru de pelerinaj și rugăciune. De-a lungul timpului, sfântul a fost perceput de credincioși ca un grabnic ajutător, iar anul tradiției consemnează multe minuni: izbăvirea Bucureștiului de ciumă (1763), îndepărtarea lăcustelor (1778) sau oprirea secetei din 1859ˮ, a spus istoricul Florin Epure, directorul Direcției Județene pentru Cultură Vâlcea.
Pentru mulți pelerini, pelerinajul la Bistrița reprezintă un ritual anual, o apropiere de sfânt și de linia neîntreruptă a credinței strămoșești.
Încă de la primele ore ale dimineții, curtea și aleile mănăstirii s-au umplut de credincioși veniți din Vâlcea, Gorj, Dolj, Olt, Argeș și chiar din alte zone ale țării. Lumânările, cântările, mirosul de tămâie și rândurile de oameni așezați cu răbdare pentru închinare au creat o atmosferă de pace și reculegere.
Pentru mulți, participarea la hram este nu doar o datorie de credință, ci și o mărturie a continuității vieții spirituale a Vâlcii: „un loc unde cerul și pământul se întâlnesc”, cum mărturiseau unii dintre pelerini.
„Pe lângă dimensiunea religioasă, Mănăstirea Bistrița reprezintă un important centru cultural al Olteniei. Aici a funcționat prima tiparniță din Țara Românească, instalată la începutul secolului al XVI-lea de ieromonahul Macarie, iar ansamblul monastic poartă amprenta vizionară a boierilor Craiovești, ctitorii multor lăcașuri de cultură și credință.
Pictura realizată în secolul al XIX-lea de artistul Gheorghe Tattarescu adaugă complexului o dimensiune artistică de excepție, punând în dialog tradiția bizantină cu renașterea artistică românească. Astfel, mănăstirea nu este doar un loc de rugăciune, ci și un reper cultural, istoric și identitar, un „laborator” al spiritualității românești timp de peste 500 de aniˮ, a mai declarat Florin Epure, participant, și în acest an, la marele praznic.
Hramul Sfântului Grigorie Decapolitul rămâne, an după an, o sărbătoare a luminii, a unității și a speranței. El reafirmă rolul Mănăstirii Bistrița ca un pol de stabilitate spirituală, ca un loc în care tradiția se păstrează vie, iar credința devine legătura dintre generații.
Pentru credincioși, pentru cler și pentru întreaga comunitate, hramul este o invitație la recunoștință, la pace și la întărirea sufletească – un moment în care memoria, cultura și credința se împletesc în mod firesc.
Iulian POPESCU
