La cea de-a zecea ediție a Trienalei Naționale de Restaurare, desfășurată în luna noiembrie 2025 la Teatrul Național „I.L. Caragiale”, restaurarea ansamblului de la Mănăstirea Bradu din Băile Olănești a fost răsplătită cu unul dintre premiile importante la categoria Ansambluri arhitecturale. Distincția a onorat proiectul complex de consolidare și restaurare a Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” și a turnului-clopotniță, realizat de specialiștii ABRAL ART PRODUCT și implementat în ultimii ani printr-un efort conjugat al arhitecților, restauratorilor și echipelor de execuție de la firma SC Carolin SRL și restaurarea picturii de către “ART and Restoration” (pictor restaurator Mihail-Gabriel Bîrhală).
Premiul oferit în cadrul Trienalei, eveniment organizat de Uniunea Națională a Restauratorilor de Monumente Istorice (UNRMI), reprezintă o recunoaștere națională a unei reușite profesionale remarcabile, dar și a importanței culturale a unui lăcaș de cult cu o istorie îndelungată. Juriul, alcătuit din personalități ale domeniului patrimoniului construit, a apreciat rigoarea intervențiilor, respectul față de materialul istoric și calitatea restaurării picturii murale, precum și modul în care ansamblul a fost readus la viață după decenii de degradare.
Istoria Mănăstirii Bradu coboară în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Prima mențiune documentară, datată 15 iulie 1737, vorbește despre „Valea Schitului” de sub Râpa Bradului, semn că micuța comunitate monahală era deja prezentă în peisajul așezărilor din zona Cheia – Gurguiata. În anii ce au urmat, donațiile moșnenilor din împrejurimi, dar și implicarea unor monahi de seamă au pus bazele consolidării schitului. Cel mai important nume rămâne ieromonahul Sava Iezereanul, duhovnic și stareț recunoscut, care a primit, începând cu 1766, mai multe daruri de pământuri și livezi ce au întărit gospodăria monahală.
Momentul definitoriu pentru istoria locului a venit în 1784, când Cuviosul Sava a ridicat actuala biserică închinată „Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul”, împreună cu turnul-clopotniță. Biserica a fost împodobită în același an cu pictură murală realizată de popa Dimitrie Zugraf, care a lăsat în pronaos portretele ctitorilor și o pisanie ce evocă „întărirea celor ce nădăjduiesc spre Tine”. Din acea perioadă datează și numeroase mărturii despre sprijinul primit de schit din partea locuitorilor din Cheia și de la slujitorii Episcopiei Râmnicului.
Secolele XIX și XX au adus, însă, declinul. Documente din 1861 menționează chilii fără învelitoare și o clopotniță aflată aproape în ruină. La sfârșitul secolului al XIX-lea, schitul era într-o stare de neglijare totală, iar în 1909 istoricul Virgil Drăghiceanu descria scena dramatică a unei chilie care stătea să se prăbușească peste egumenul ce-și muta patul dintr-un colț în altul, temându-se să nu fie îngropat sub dărâmături. După 1960, așezământul a rămas complet părăsit, timp de câteva decenii, supraviețuind doar prin statutul său de monument istoric, înregistrat oficial încă din 1955.
Revirimentul a venit abia după 1990, când la Bradu au început să reapară monahi și, ulterior, maici venite de la Schitul Iezer. În 2001, în obște a intrat monahia Sevastiani Alba, devenită mai târziu stareță și una dintre principalii catalizatori ai renașterii ansamblului. Primele avize de restaurare au fost emise în 2011 și 2012, iar în 2017 au pornit amplele lucrări de consolidare și restaurare coordonate pe baza proiectului arhitectului Aurel Ioan Botez, președintele Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice. Echipele de constructori și restauratori au lucrat mai mulți ani pentru a salva structurile afectate de umezeală, prăbușiri și distorsiuni ale zidăriei, iar pictura murală a fost readusă la luminozitatea și iconografia originală de pictorul Mihai Bârhală.
Lucrările au fost finalizate în 2019, iar în ziua de 22 octombrie 2022 biserica și turnul-clopotniță și întreg ansamblu monastic au fost resfințite de Înaltpreasfințitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului. Cu acest prilej au fost acordate distincții tuturor celor care au contribuit la renașterea ansamblului, inclusiv restauratorilor, proiectanților și reprezentanților instituțiilor culturale implicate.
Premiul primit la Trienala Națională de Restaurare 2025 confirmă, astăzi, calitatea exemplară a acestei intervenții, dar și importanța unui monument care a renăscut din ruină. Mănăstirea Bradu, cândva aproape pierdută, se întoarce în circuitul cultural și spiritual al Vâlcii ca un exemplu de responsabilitate profesională și de respect față de patrimoniul românesc. Este o reușită care arată că, atunci când specialiștii, comunitatea și instituțiile lucrează împreună, istoria poate fi salvată și transmisă mai departe în toată frumusețea ei.
Prof. dr. Florin EPURE
