Jucătoarea franceză Marie-Hélène Sajka, componentă a naționalei Franței, va juca pentru SCM Râmnicu Vâlcea, începând cu sezonul 2026-2027, cu care a semnat un contract valabil până în anul 2028.
Actualmente, Marie-Hélène Sajka evoluează la OCG Nice, pe postul de inter dreapta, are 185 cm și este o sportivă cu mare experiență în competițiile internaționale.
De-a lungul timpului, a mai jucat pentru: Metz Handball, Nykøbing Falster HK, Neptunes de Nantes.
Marie-Hélène Sajka a câștigat medalia de bronz la recent încheiatul Campionat Mondial împreună cu naționala Franței.
Marie-Hélène este o jucătoare cu o aruncare puternică care preferă aruncările de la distanță și este foarte activă în apărare, punând mai presus de orice echipa.
În afara terenului, studiază pentru a deveni profesoară de limba franceză și este pasionată de învățarea limbilor străine.
Fire deschisă, sociabilă, îi place să petreacă timp cu prietenii și familia, și urmărește baschetul, în special echipa logodnicului ei. Se bucură de muzică, iubește pisicile și lectura.
„Aștept cu încredere noul sezon să joc pentru Vâlcea. Cunosc atmosfera creată de fani în arenă deoarece am jucat acolo în urmă cu trei ani. Vreau să-i cunosc direct, vreau să mă adaptez rapid, motiv pentru care mă voi strădui să învăț limba română” – a transmis Marie-Hélène Sajka suporterilor SCM Râmnicu Vâlcea, cu ocazia semnării contractului.
La solicitarea „Curierului de Râmnic”, antrenorul principal al SCM Râmnicu Vâlcea, Florentin-Constantin Pera, a declarat: „Marie-Hélène Sajka este o jucătoare cu un profil de care echipa noastră are nevoie: o handbalistă de talie, al cărei principal punct forte este aruncarea de la 9 metri. De asemenea, a evoluat cu Metz Handball în Liga Campionilor și este componentă a uneia dintre cele mai puternice naționale din handbalul mondial, Franța. Este un transfer important pentru a forma o echipă competitivă la Râmnicu Vâlcea”.
Iulian POPESCU