În ultima perioadă, staff-ul SCM Râmnicu Vâlcea ne-a ținut în priză: ziua și… transferul!
Sarabanda anunțurilor privind transferurile a debutat în data de 6 decembrie 2025, când șefii grupării vâlcene, în dorința de a întării rapid poarta, capitol total deficitar în meciurile disputate în sezonul 2025-2026, au anunțat încorporarea imediată a croatei Gabrijela Bartulović (fostă Bešen), 31 ani, de la DVSC Debrecen (Ungaria).
Gabriela a fost transferată la Vâlcea în speranța aducerii unui un plus valoare în poartă fiind apreciată pentru reflexele sale rapide, experiența dovedită la echipele la care a evoluat în situațiile unu-la-unu, calități esențiale pentru un salt valoric în rândul portărițelor noastre.
Tot atunci, am aflat că Gabrijela a semnat un contract pentru un an și jumătate cu SCM Râmnicu Vâlcea, până în anul 2027.
În data de 15 decembrie 2025, conducătorii clubului vâlcean ne-au adus la cunoștință parafarea unui contract valabil pentru două sezoane pentru jucătoarea din Țările de Jos Sarah Dekker, 24 de ani, extremă dreaptă, care evoluează la Team Esbjerg (Danemarca).
Calitățile pe care le-au remarcat scouterii SCM Râmnicu Vâlcea, în principal, țin faptul că Sarah este o sportivă echilibrată, muncitoare și orientată spre performanță, are viteză, finalizare sigură și inteligență în joc.
În 26 decembrie 2025, a venit și cadoul de Crăciun pentru suporterii vâlceni pe un post vitregit în echipa vâlceană, cel de inter dreapta: Marie-Hélène Sajka, 28 de ani, de la OCG Nice (Franța), care a semnat cu CSM Râmnicu Vâlcea o înțelegere tot pentru doi ani.
Handbalistă cu talie – 185 cm, sportivă cu mare experiență în competițiile internaționale, Marie-Hélène a mai jucat pentru: Metz Handball, Nykøbing Falster HK și Neptunes de Nantes.
Ea este o jucătoare cu o aruncare puternică care preferă aruncările de la distanță și este foarte activă în apărare, punând mai presus de orice jocul colectiv al echipei în care evoluează.
A doua zi a Noului An 2026, am aflat de un, realmente stelar: interul stânga Emilie Hegh Artzen, 32 de ani, de la Ikast Håndbold, una dintre cele mai titrate jucătoare norvegiene din generația sa.
Cu o înălțime de 1,83 m, greutate 78 kg, centrul norvegian este un adevărat lider în defensivă, recunoscută și ca leadership, precum și pentru viziunea sa de joc și capacitatea de a crea superioritate pe faza de atac, revine în vară în Liga Florilor Mol, pentru două sezoane.
Emilie este adevărat model pe postul său cu o experiență internațională excepțională, evoluând pentru: Gjerpen Skien IF, Byåsen Trondheim HE, Vipers Kristiansand, și CSM București.
Este o bună cunoscătoare a handbalului românesc ceea ce va constitui, indubitabil, un atu important în fiecare partidă disputată începând cu sezonul 2026.
Strategic, Florin Verigeanu, președintele SCM Râmnicu Vâlcea, pregătește terenul pentru anunțarea unui transfer de-a dreptul excepțional, dar și a unei despărțiri nu tocmai binevenite. Mai întâi, în 6 ianuarie 2026, confirmă printr-un comunicat oficial plecarea iminentă din vară a Ioanei Rebeca Necula, iar în ziua următoare, 7 ianuarie 2026, anunță pe site-ul clubului la ora 18:02, transferul pentru două sezoane a conducătorului de joc Grâce Zaadi Deuna, 32 de ani, de la Krim OTP Group Mercator Lijubliana.
Trebuie să recunoaștem că a fost o mișcare frumoasă, felicitări staff-ului!
Grâce, componentă de bază a naționalei Franței, având la această dată peste 200 de selecții și peste 400 de goluri, este una dintre cele mai respectate și influente handbaliste din handbalul internațional.
Punctul forte al franțuzoaicei este palmaresul, unul de-a dreptul impresionant: este deținătoare a titlurilor de campioană și vicecampioană: olimpică, mondială și europeană, iar antrenorul Constantin Florentin Pera crede că transferul va fi unul reușit 100%.
În 9 ianuarie 2026, la ora 14:32, am aflat că SCM Râmnicu Vâlcea, transferă, în sfârșit, și o… româncă! O soluție cum nu se poate mai bună! Cel puțin ca intenție!
Angela Ștefania Stoica, 22 ani, inter dreapta, va lupta din vară pentru culorile roș-albastre, fiind, după opinia mea, unul dintre transferurile… strategice ale echipei vâlcene, cu bătaie lungă în reconstrucția unei echipe cu adevărat puternice la Râmnicu Vâlcea!
În luarea deciziei pentru acest transfer, au contat decisiv calitățile Ștefaniei: viziunea și inteligența în joc, detenta și, nu în ultimul rând, forța fizică.
Și mai credem că oficialii clubului au mizat pe dăruirea și tenacitatea handbalistei polisportive de a răsplăti încrederea cu care a fost creditată, în special, de antrenorul care a lansat-o la națională: Constantin Florentin Pera!
Am evidențiat în mod special vârsta fiecărei jucătoare pentru a argumenta că toate handbalistele care au semnat cu SCM Râmnicu Vâlcea, fără, excepție vin cu experiențe fabuloase de joc!
Înainte de a pune punct celor consemnate, să remarcăm un fapt evident: cu toate transferurile răsunătoare consemnate mai sus, iubitorii handbalului vâlcean freamătă, totuși, de grija… porții!
Florin Verigeanu, președintele SCM Râmnicu Vâlcea la solicitarea noastră ne-a declarat: „Am deplină încredere în antrenorul Constantin Florentin Pera în ceea ce privește reconstrucția fundamentală a echipei noastre. Împreună cu toți colaboratorii mei suntem preocupați pentru a acoperi cu eficiență sporită din vară postul de portar, fapt pentru care purtăm tratative în această perioadă cu mai mulți agenți sportivi ai unor portărițe de înaltă valoare și sperăm să finalizăm negocierile cu o soluție optimă!”
Greul va începe însă cu adevărat în vară când strategiile, sperăm noi, vor fi fost conturate în cel mai mic amănunt pentru SCM Râmnicu Vâlcea să înregistreze saltului valoric pe care suporterii și întreaga comunitate îl așteaptă de la un sport regal la Râmnicu Vâlcea: handbalul!
Iulian POPESCU