Președinte Klaus Iohannis a retras decorația acordată Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava

1426 0

Astfel, în temeiul prevederilor art. 94 lit. b) și ale art. 100 din Constituția României, republicată, precum și ale Legii nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații, republicată, având în vedere gravele deficiențe în activitate constatate în perioada stării de urgență provocate de pandemia de COVID-19, de natură să anuleze orice rezultate meritorii obținute anterior, Președintele Klaus Iohannis a retras Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul nr. 205 din 5 aprilie 2019, Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.

Nu știm când va fi retras baronul de Suceava, domnul liberal Flutur, cel care ne-a păcălit cu gripa aviară, cel care ”a scris cu oile pe deal”. Omul ăsta nu plătește niciodată?

Sperăm ca această retragere să nu fie păcăleală de 1 aprilie.

Curierul de Râmnic

Articole asemănătoare

Ajunul Bobotezei

Postat de - 5 ianuarie, 2022 0
Credincioşii ortodocşi, catolici şi greco-catolici sărbătoresc, joi, Boboteaza, care marchează ultima zi din ciclul sărbătorilor de iarnă, dedicată purificării mediului…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *