Campionul de la drift e student la Psihologie

26 0
Gabi Imre își împarte timpul între pasiunea pentru cerculețe și amfiteatrele facultății! Între antrenamente și școala de instructori, el învață și pentru cele 12 examene din sesiune.
La 8 ani de când a început să facă drift pe mașina tatălui său, Gabi Imre junior a ajuns unul dintre cei mai buni piloți de drift din România. Tânărul de doar 19 ani, recunoaște că pasiunea sa este una costisitoare. „Pe lângă faptul că sunt instructor alături de tatăl meu, toate cursurile ținem împreună, îmi finanțez cumva pasiunea și prin școala de drift, prin munca de zi cu zi și partenerii pe care i-am”, povestește Gabi.
În acest weekend, Gabi va concura în a doua etapă de drift din campionat, care are loc șa Arena Națională. În toți acești ani în care s-a dat în campionatul de drift, Gabi recunoaște că a trecut și prin momente grele, dar în urmă cu 2 ani a fost răsplătit pe măsura sacrificiilor sale. „Cel mai frumos când am câștigat campionatul în 2024. Te gândeai că poți să-l câștigi? Nu, acum 4-5 ani mă gândeam așa la viitor, dar nu mă gândeam la așa ceva”, continuă acesta.
Tatăl este idolul său
Pentru tânărul pilot tatăl său este și idolul său! Gabi dezvăluie și cum a reacționat acesta când și-a văzut copilul pe prima treaptă a podiumului.„Tata nu a putut să vorbească din cauza lacrimilor, ulterior am vorbit noi acasă” Gabi Imre juniori, pilot în Campionatul Național de Drift
Gabi își împarte timpul între antrenamente, școala de drifturi și Facultatea de Psihologie din Brașov, unde este student în anul întâi..”Am undeva la 10-12 examene, se îmapcă destul de greu pentru că îmi ocupă timp. Urmez Psihologia pentru că vreau să mă axez pe psihologie sportivă, adică o fac în interesul driftului”, încheie tânărul pilot.
Etapa a doua din campionat, la Arena Națională
Între 5-7 iunie, Arena Națională devine centrul driftului din România.și Europa de Est. Piloți din mai multe țări, peste 50.000+ cai putere, dueluri roată la roată și un spectacol pe măsură! De asta vor avea parte toți ei care vor veni la cea de-a doua etapă din Campionatul Național de Drift. Piloții vor concura la 4 clase, Pro, Semi Pro, Street Open și Kids, iar fiecare clasă are povestea ei. Evenimentul este organizat de RoDrift în parteneriat cu Federația Română de Automobilism Sportiv.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *