România are o vicecampioană mondială la bârnă!

313 0

Alexia Vănoagă a câștigat medalia de argint la bârnă, la Campionatul Mondial de juniori din Antalya

Delegația României de gimnastică se întoarce de la Campionatul Mondial de Juniori din Antalya cu o medalie de argint la bârnă!

Alexia Vănoagă, o gimnastă de 14 ani debutantă la un campionat mondial, a devenit vicecampioană mondială. În finala de la bârnă, sportiva a intrat în concurs cu a patra notă, a obținut pentru exercițiul prezentat 12.8333, același punctaj ca și în calificări.

Sportiva este antrenată de Carmen Traicu și face parte din programul, “Țară, țară, vrem campioane“, coordonat de Mariana Bitang și de Octavian Bellu și finanțat de OMV Petrom.

Președintele Federației Române de Gimnastică, Carmencita Constantin, s-a declarat mulțumită de medalia obținută de Alexia și de faptul că, prin acest podium, “tricolorele” și-au depășit obiectivul stabilit pentru această competiție majoră.

“Este un obiectiv depășit de delegația României la această competiție a campionatelor mondiale de juniori, ceea ce demonstrează că gimnastele, antrenorii și comisia de selecție au fost o echipă. Obiectivul era un loc 4-6, iar Alexia a fost minunată. Pentru juniori anul competițional nu s-a încheiat. În iulie urmează FOTE, competiție pentru care sunt convinsă că se vor pregăti cu acceași seriozitate“ – Carmencita Constantin, președintele Federației Române de Gimnastică. 

România a fost prezentă la Mondialul din Antalya cu 4 gimnaste debutante: Alexia Vănoagă, Crina Tudor, Anamaria Mihăescu și Alexandra Florea.

Alexia s-a clasat pe locul 17 la individual compus, în timp ce colega ei, Crina Tudor, a terminat competiția pe 21.

În proba pe echipe, naționala noastră de junioare a ocupat locul 8, cu un total de 97.964 puncte. Japonia a cucerit aurul mondial, SUA – argintul și Italia – bronzul.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *