Despre drumul expres Râmnicu Vâlcea-Tigveni, am scris aici cu multă insistență în ultimii ani. În paralel, am inițiat acțiuni specifice muncii de parlamentar, pe acest subiect. Interpelări ale ministerului de specialitate, discuții directe cu ministrul și cu subalternii lui, corespondență repetată cu același minister. Continui să cred în rezolvarea acestei probleme pe care o au vâlcenii. Accesul la autostrada Sibiu-Pitești este vital pentru toți locuitorii din această regiune. Rămâne un mister cum s-a întâmplat să fie omis din proiectul general al acestei autostrăzi. În timp ce, la vest, municipiul Târgu-Jiu este legat direct, prin proiect, de drumul expres care se construiește în vecinătate (Craiova-Lugoj) și municipiile Sibiu, Pitești, Slatina și Craiova sunt deja pe traseele drumurilor de mare viteză și al autostrăzilor, Râmnicu Vâlcea și întregul județ nu figurează nici pe traseul acestora, nici în proiectele aflate în desfășurare pentru o legătură modernă cu drumuri rapide și cu autostrăzi. Nu mai are importanță cum de s-a întâmplat așa ceva. Acum este importantă identificarea unei soluții serioase, moderne și aplicabile în cel mai scurt timp cu putință. În ultima vreme, s-a vorbit mai întâi despre o îmbunătățire a situației prin modernizarea drumului național care leagă Râmnicu Vâlcea de Tigveni și, implicit, de autostrada Sibiu-Pitești. Mai nou, s-a optat la nivel ministerial pentru un drum nou, expres, lansat deja ca opțiune și aflat în căutare de fonduri pentru studiul de fezabilitate. E greu și poate fi chiar imposibil dacă nu sunt bani. De câteva zile, ministru al transporturilor este Ștefan Ovidiu Popa, deputat de Vâlcea, ca și mine. Am avut o discuție despre subiectul care ne doare atât de mult, în Parlamentul României, în chiar momentul acordării în plen a votului de învestitură. Știm amândoi că drumul expres Râmnicu Vâlcea-Tigveni este o chestiune vitală pentru cei care ne-au trimis prin votul lor pe pozițiile politice și administrative pe care le ocupăm. Viața oamenilor și forța economiei vâlcene depinde de simplitatea și de lejeritatea transportului de mărfuri și de persoane pe acest pământ. Sunt convins că, prin poziția sa la vârful deciziei în materie de transporturi, Ștefan Ovidiu Popa va găsi și își va asuma soluția cea mai potrivită pentru drumul expres de care au nevoie vâlcenii pentru a circula în condiții rapide și moderne pe autostrada Sibiu-Pitești. Ne bucurăm cu toții pentru Ștefan Ovidiu Popa și pentru ascensiunea sa. Să fie într-un ceas bun!
deputat
Eugen Neață