Organizația Mondială a Sănătății (OMS) aproape de colaps?

1024 0

Statele Unite au plătit agenției 115.766.922 de dolari pentru perioada 2020-2021.

Trump le-a declarat jurnaliștilor că organizația primește „sume importante de bani de la Statele Unite”, dar a spus că va pune o „reținere foarte puternică” asupra acestor bani, adăugând că șefii  aceastei organizații au dat-o de gard cu gestionarea pandemiei, deși ar fi trebuit să știe ce se întâmplă în China și probabil chiar știau.

Președintele american a criticat Organizația Mondială a Sănătății afirmând că aceasta a fost „foarte centrată pe China”.

În schimb, OMS s-a exprimat împotriva măsurilor de protecție luate de Statele Unite. OMS „a criticat și nu a fost de acord cu interdicția mea de călătorie … au greșit … au greșit în privința multor lucruri”.(sursa evz)

Să mai spunem ca OMS este o mare birocrație, ca orice astfel de organizație cu funcționari bine plătiți să nu facă nimic și face jocul intereselor ”globalismului”, a marilor investitori în sănătate, a marilor creatori de vaccinuri și a marilor sponsori, alții decât statele membre.

Și OMS trebuie să mai facă față și acuzelor care spun că prin intermediul organizației se face trafic de persoane.

Curierul de Râmnic

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *