Dragă domnule Iohannis și dragă UDMR, restricțiile sunt inutile!

1000 0

Distanțarea socială, izolarea și carantina nu vor duce la stoparea pandemiei, ne spune prof.dr.Vasile Astărăstoae, fostul președinte al Colegiului Medicilor din România. Acesta susține că, indiferent de măsurile luate, coronavirusul va fi contactat de peste 80% din populația României.

Tot mai mulți specialiști, din domeniul medical de la nivel național și internațional, susțin că imunizarea naturală este singura soluție pentru a învinge pandemia. ”Carantina generalizată, o măsură pe care au luat-o țări precum Italia, Spania și, într-o mare măsură, Franța, nu a avut ca efect stoparea înmulțirii cazurilor de persoane infectate cu noul coronavirus. Suedezii, olandezii, elvețienii și cehii au ales metoda cea mai bună și cea mai eficientă. Au protejat persoanele cele mai vulnerabile, pacienții pe care îi aveau în evidență cu boli cronice și persoanele vârstnice, pe care i-au testat neîncetat, iar pe restul i-a lăsat să facă imunizarea naturală. Și atunci, în momentul în care imunizarea a ajuns la un procent de 80%, circulația virusului este oprită. Mai au și un alt avantaj, pentru că nu tratează în spital toate cazurile, așa cum am făcut și noi, și italienii, și spaniolii, și francezii, ci doar formele grave. Iar formele ușoare și medii se tratează la domiciliu, în acest fel evitând supraaglomerarea spitalelor. Formele grave reprezintă 5% din populația infectată, ceea ce este un număr mare, dar nu au sufocat spitalele. Și nemții la fel au făcut, dar ei au și triplat numărul de paturi la terapie intensivă, astfel că într-o săptămână au mai creat 60.000 de paturi la ATI, dar sigur, ei au și puterea financiară de a face astfel de lucruri. Evident că au apărut critici la adresa țărilor care au ales să nu instituie restricții drastice, pentru că acolo economia merge înainte, nu a fost blocată, și atunci este o concurență care nu le convine multora. Numărul de morți la suedezi, olandezi, elvețieni, cehi nu este mai mare decât numărul de morți din celelalte țări care au luat măsuri de restricții, izolare și carantină. Dacă ne uităm, vedem că sunt 3.000 de morți în Marea Britanie. Dar nimeni nu se întreabă care a fost mortalitatea în anii precedenți, care era de 4.000 de morți pe zi, la mortalitate generală. Ei spun că cei 3.000 de morți sunt de Covid, dar în același timp a scăzut masiv mortalitatea din alte boli. Am văzut că și la noi a dat ministrul Sănătății un ordin prin care nu se mai fac autopsii morților care au avut Covid și nici măcar testul de Covid dacă au murit în izolare sau carantină, chiar dacă nu au fost confirmați ca infectați”, ne-a declarat prof.dr.Vasile Astărăstoae, fostul președinte al Colegiului Medicilor din România.

Autoritățile vor să ne îmbolnăvim pe rând, nu toți odată

Adevărata motivație a restricțiilor impuse în România, care au și dus la prăbușirea economiei, a fost lipsa locurilor la ATI. Politicienii care ne conduc nu au vrut să ne îmbolnăvim toți odată și să fie nevoiți să-și asume neputința de a investi în majorarea numărului de paturi la terapie intensivă, susțin specialiștii din domeniul medical. ”România va scăpa până în iunie de pandemie, pentru că până atunci se va realiza imunizarea naturală a populației, va fi o imunizare de masă. Pentru că indiferent de ce măsuri ai lua, virusul tot va circula. Dacă s-ar fi luat măsuri pentru persoane vulnerabile, s-ar fi putut controla răspândirea, dar dacă ai luat măsuri pentru toată lumea, nu poți să controlezi, mai ales la țară. Îmi spunea cineva, care a avut o înmormântare și a făcut parastas cu 60 de persoane, că a vorbit cu primarul și polițistul din comună, care au plecat în ziua aceea din localitate, și totul s-a desfășurat fără probleme. Nu am înțeles încă de ce au lăsat supermarketurile deschise și au închis bisericile. Iar nu am înțeles de ce au închis școlile, în condițiile în care s-a demonstrat că mortalitatea în rândul copiilor este de 0,004, adică excepțională, și nu știm nici atunci dacă au murit de coronavirus sau de altă boală. La noi, autoritățile au impus restricții pentru că vor să aibă un control asupra circulației virusului, pentru că virusul nu poate fi oprit, și atunci nu vor ca vârful epidemiei să prindă spitalele descoperite. Cum la noi între realitate și ceea ce scrie pe hârtie diferența este cam de 50%, vor să se asigure că nu vor fi mai mulți bolnavi care necesită tratament la ATI decât numărul de locuri existente. Adică să ne îmbolnăvească puțin câte puțin și încet, încet, toată populația să treacă prin virus. Oricum, 80% dintre populație va ajunge să contacteze virusul, asta e clar. O singură persoană infectată transmite altor cinci persoane și tot așa. Estimez că, la acest moment, cam 30% din populația României a luat deja noul coronavirus, dacă s-ar testa masiv s-ar constata acest lucru”, ne-a mai precizat prof.dr Vasile Astărăstoae.

Cititi mai mult: https://www.national.ro/news/restrictiile-inutile-80-din-populatia-romaniei-va-lua-covid-19-682600.html/#ixzz6JZGDZ57E  National Autor: Claudia Marcu

Titlul aparține redacției Curierul de Râmnic.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *