06 Ianuarie 2020 –Slujba de Bobotează la Arhiepiscopia Râmnicului

Biserica Ortodoxă sărbătorește astăzi Botezul Domnului, praznic cunoscut și sub numele de Bobotează.
În prezența a sute de credincioși a fost săvârșită Sfânta Liturghie de sfințire a Aghiasmei Mari, la Arhiepiscopia Râmnicului, de către Înaltpreasfințitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului înconjurat de un sobor de preoți.
La finalul sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Varsanufie a rostit un cuvânt de învațătură, în care a vorbit credincioșilor despre Botezul Domnului, arătând semnificația botezului săvârșit de Sfântul Ioan, a botezului Domnului Iisus Hristos, precum și a botezului cu care suntem botezați noi, cei care suntem creștini.
Este de remarcat buna organizare a slujbei de Bobotează, asigurându-se astfel mișcarea libera și decentă a credincioșilor, prin culoare special amenajate, delimitate de gărdulețe. Cu pioșenie, toți cei prezenți au putut ajunge la vasele cu apă sfințită .
Am constatat cu plăcere, ca de fiecare dată, curățenia și ordinea care domină curtea și clădirile Arhiepiscopiei Râmnicului.
Astăzi a fost o zi de început de ianuarie, însorită și binecuvantată de această Sfântă sărbătoare. (Corina Enache)

Articole asemănătoare

Miercuri, 01 februarie 2023, activitatea parlamentară a fost reluată printr-o nouă sesiune ordinară

Postat de - 1 februarie, 2023 0
  Î𝐧 ș𝐞𝐝𝐢𝐧ț𝐚 𝐝𝐞 𝐏𝐥𝐞𝐧 𝐚 𝐂𝐚𝐦𝐞𝐫𝐞𝐢 𝐃𝐞𝐩𝐮𝐭𝐚ț𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐚𝐮 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐚𝐥𝐞ș𝐢 𝐦𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐢 𝐁𝐢𝐫𝐨𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐚𝐧𝐞𝐧𝐭. 𝐃𝐞𝐩𝐮𝐭𝐚ț𝐢𝐢 𝐬-𝐚𝐮 𝐞𝐱𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚𝐭 î𝐧 𝐟𝐚𝐯𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐧𝐞𝐧ț𝐞𝐢…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *