Premieră ”In cealaltă cameră” regia Vlad Massaci.

1130 0

Teatrul Anton Pann, duminică 12 ianuarie, ora 19.00.

Prima premieră din acest an, eveniment care va avea loc în această duminică de 12 ianuarie, de la ora 19.00, stă sub semnul aniversării celor 30 de ani de la înființarea Teatrului Anton Pann. Este vorba de spectacolul ”In cealaltă cameră”, de Sarah Ruhl, regia Vlad Massaci”.
Sarah Ruhl dramaturg de origine americană, profesor și eseist, este câștigătoare a numeroase premii de teatru. Piesa ei ”În cealaltă cameră”, scrisă în 2009, marchează debutul ei ca scriitoare pe Broadway, iar la scurt timp această piesă adună 3 nominalizări la Premiile Tony și ajunge în etapa finală a Premiilor Pulitzer.
„În cealaltă cameră” nu este o piesă feministă dar este un spectacol despre femeie ce tratează teme precum ignoranța din perioada victoriană asupra nevoilor femeilor, maternitatea, gelozia sau naivitatea. Deschiderea minții începe cu emanciparea simțurilor, ea aducând în prim plan un instrument electric care trata femeile de „isterie” la sfârșitul secolului al XIX-lea. Și e o comedie. Este un fel de „Nora” a lui Ibsen, contemporană, ultima stație înaintea de lunga călătorie spre emancipare a femeii.
Pe scurt, ”povestea începe într-o epocă în care nefericirea femeii era diagnosticată ca „isterie”, iar tratamentul se datora „zorilor electricității”-Vlad Massaci.
Vlad Massaci, unul dintre regizori cu faimă ai acestei ţări, cu numeroase premii la activ și invitații în festivaluri naționale și internaționale, cu piese puse în scenă la cunoscute teatre din Europa și la majoritatea teatrelor de renume din România, fost professor (UNATC) Bucuresti, 2003 – 2006, revine la Teatrul Anton Pann realizând și această nouă premieră. Vă reamintim că tot la acest teatru a mai pus în scenă încă două piese de succes: ”O poveste ciudată cu un câine la miezul nopții”, dramatizare de Simon Stephens după romanul lui Mark Haddon și ”FEMEI/BĂRBAŢI” de Willy Russell, scenografia, sound, light design&video Andu Dumitrescu, cu cea din urmă urcând pe scena Festivalului Național de Teatru în 2015. În 2019 revine la Teatrul Anton Pann și împreună cu o echipă de tineri frumoși pune în scenă acest nou spectacol a cărui premieră va avea loc la început de ianuarie 2020. În acest spectacol premiaților actori ai Teatrului Anton Pann li se alătură și alte două nume. Este vorba de Ana Carablais și Iulia Verdeș, cea din urmă jucând rolul Elenei Chrissoveloni în filmul de mare succes, ”Maria, Regina României”. Ei sunt frumoși și talentații actori care vor juca în premiera spectacolului ”In cealaltă cameră”, de Sarah Ruhl, regia Vlad Massaci”, eveniment care va avea loc duminică 12 ianuarie, ora 19.00, Sala Mare a Teatrului Anton Pann.
Să-i cunoaștem: Catherine Givings – Denisse Moise; Dr. Givings – Alexandru Beteringhe; Sabrina Daldry – Ana Maria Carablais; Leo Irving – Vladimir Purdel; Annie – Iulia Verdeș; Elizabeth – Réka Szász; Dick Daldry – Kostas Mincu. Traducerea: Diana Cavallioti și Cristi Juncu; Scenografia: Tudor Prodan; Regia: Vlad Massaci. Și pentru că pe 13 ianuarie este ziua regizorului Vlad Massaci, cu bucurie îi spunem și noi la mulți ani și la căt mai multe spectacole.
Acesta este primul eveniment care stă sub semnul aniversării celor 30 de ani de teatru. Prefectura Vâlcea prin decizia cu nr 321 decide, începând cu data de 1 mai 1990, înființarea Teatrului de Stat, mai tarziu primind numele de Anton Paann. Anul acesta se vor împlini 30 de ani de teatru profesionist. Le spunem la mulți ani și la cât mai multe activități de top. Patru(4) participări în selecția oficială a Festivalului Național de Teatru București, cel mai important festival de teatru din România unde sunt prezentate cele mai bune spectacole din țară ale anului și 3 prezențe în Gala Premiilor UNITER (cele mai importante premii ale Teatrului românesc) pentru un teatru din provincie și nu de provincie înseamnă profesionalism.
Succes oameni frumoși!

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *