Netflix te ajută să înțelegi mai bine acțiunea complicată din The Witcher

1762 0

The Witcher este printre cele mai ambițioase seriale Netflix, iar fanii deja sunt nerăbdători să vadă următorul sezon pe plaformă.

Serialul-fenomen a avut un succes extrem de mare pe platformă. Totuși, deși a fost foarte bine primit de public, acțiunea din serial este destul de complicată. Pentru asta, Netflix vine cu o ilustrație care te va ajuta să înțelegi exact desfășurarea evenimentelor din episoade.

Ilustrația este destinată celor care au văzut deja toate cele opt episoade din primul sezon, așa că dacă nu ai apucat să termini sezonul, vei avea parte de spoilere.

În esență, Netflix vine cu un timeline al acțiunii din The Witcher, care îți arată exact în ce ordine se întâmplă evenimentele.

Serialul are trei plotline-uri principale, cu câte un personaj reprezentativ pentru fiecare. Este vorba despre Geralt din Rivia, Yennefer și Ciri. Povestea este una complexă, spusă din mai multe unghiuri și pe mai multe planuri, plină de întorsături neașteptate. Astfel, e greu să ții pasul cu toate evenimentele, mai ales pentru că acestea nu sunt în ordine cronologică.

După cum poți observa și în ilustrația de la Netflix, anumite evenimente din episoadele doi și trei au loc înainte de altele din primul episod din The Witcher.

Ceea ce te-ar putea surprinde este durata primului sezon: nu în ceea ce privește minutele din serial difuzate de Netflix, ci în anii în care se desfășoară acțiunea în cele opt episoade. Primul sezon al serialului se întinde pe o perioadă mai lungă de 50 de ani: începe în anul 1210 și se termină undeva în anul 1263.

Netflix te ajută să înțelegi desfășurarea acțiunii în The Witcher
Netflix arată că evenimentele se desfășoară, în ordine cronologică se desfășoară, așa:

  • Yennefer este vândută la Aretuza
  • Transformarea corpului lui Yennefer
  • Geralt devine Măcelarul din Blaviken
  • Geralt și Jaskier sunt răpiți de elfi
  • Regina lui Yennefer este asasinată, iar Yennefer pleacă în lume
  • Geralt primește Dreptul la Surpriză
  • Yennefer și Geralt se întâlnesc
  • Yennefer și Geralt se întâlnesc din nou pentru uciderea unui dragon
  • Geralt se întoarce în Cintra pentru a o salva pe Ciri de destinul ei, dar e închis
  • Calanthe pierde Bătălia de la Marnadal Valley
  • Yennefer se întoarce la Aretuza înainte de atacul Nilfgaardian
  • Cintra e devastată iar Calanthe se sinucide. Ciri fuge.
  • Yennefer dispare după ce folosește haosul pentru a câștiga Bătălia de la Sodden Hill
  • Geralt și Ciri se întâlnesc

Articole asemănătoare

Vinerea vernisajelor

Postat de - 4 octombrie, 2022 0
FacebookTwitterVineri, 7 octombrie 2022, Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea,…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *